MK: Haideţi să încercăm să simplificăm problema, care este enorm de vastă, şi să ne limităm la chestiunea romanului. Există patru mari romancieri: Kafka, Broch, Musil şi Gombrowicz. Eu îi consider pleiada marilor romancieri ai Europei Centrale. De la Proust încoace, nu văd nici un nume de o importanţă mai covârşitoare în istoria romanului. Fără a-i cunoaşte pe aceştia, nu prea poţi înţelege cu adevărat romanul modern. Pe scurt, aceşti autori sunt modernişti, cu alte cuvinte au fost pasionaţi de căutarea unor forme noi. În acelaşi timp însă, ei sunt complet indiferenţi faţă de orice formă de ideologie avangardistă (credinţă în progres, în revoluţie şamd), de unde rezultă o altă viziune a istoriei artei şi a romanului: ei nu vorbesc nici o clipă despre necesitatea unei rupturi radicale; ei nu pornesc de la premiza că posibilităţile formale ale romanului ar fi epuizate; ei nu vor decât să le mărească în mod radical.
De aici rezultă în acelaşi timp şi un alt tip de raportare la trecutul romanului. Aceşti autori nu resimt nici un fel de dispreţ faţă de „tradiţie”, ci o alegere diferită a tradiţiei: cu toţii sunt fascinaţi de romanul ce premerge secolului XIX. Eu numesc această perioadă prima „repriză” a istoriei romanului. Această epocă şi estetica ce o reprezintă au fost aproape marginalizate, lăsate într-un con de umbră în secolul XIX. „Trădarea” acestei prime reprize a privat romanul de dimensiunea sa ludică (atât de pregnantă la Rabelais, Cervantes, Sterne sau Diderot) şi a diminuat rolul a ceea ce eu numesc „meditaţie romanescă”. Meditaţie romanescă – haideţi să risipim din start orice confuzie: nu mă refer la aşa-numitul „roman filosofic” care presupune de fapt o subordonare a literaturii faţă de filosofie, ilustrarea romanescă a ideilor. Acesta e cazul lui Sartre. Şi poate mai mult, al lui Camus. La Peste. Acest roman moralizator este aproape întruchiparea a tot ceea ce îmi displace. Abordarea unor Musil sau Broch este complet diferită: nu e aceea de a servi filosofiei, ci dimpotrivă, de a cuceri un domeniu care, până atunci filosofia l-a păstrat pentru sine. Există probleme metafizice, probleme ale existenţei umane, pe care filosofia nu a ştiut nicicând să le cuprindă în toată concreteţea lor, pe care nu o poate surprinde decât romanul. Acestea fiind zise, aceşti romancieri (mai cu seamă Broch şi Musil) au făcut din roman o sinteză poetică şi intelectuală supremă şi i-au acordat întâietate în cadrul totalităţii culturii.