Ultima carte a lui Mihai Dinu Gheorghiu, Intelectualii în câmpul puterii. Morfologii şi traiectorii sociale (Polirom, 2007), nu-i va interesa doar pe sociologi, ci şi pe cei care, poate mai puţin savanţi, se apleacă asupra istoriei literare. Raportarea scriitorilor, înainte şi după momentul 1990, la autorităţile politice contribuie la explicarea sinuoaselor evoluţii din literatura noastră postbelică. Pentru această latură a lucrării, în care precizia ştiinţifică se îmbină într-un mod deloc nefericit cu experienţa de critic a autorului, acesta merită în mod deosebit gratitudinea noastră.
Numai că, parcurgând cartea, ce găsim, într-o notă de la pagina 321? O constatare ca aceasta: „După 1990, Goma a abandonat literatura romanescă pentru jurnalismul polemic şi eseul istoric, pe teme anticomuniste, antiintelectuale şi revizioniste”. Dincolo de inexactitatea privitoare la abandonul lui Paul Goma, care nu a părăsit cu totul specia romanescă (deşi, ce-i drept, creaţiile-i recente nu mai au forţa celor care, de pe când era încă în ţară, i-au adus succesul european), ne uimeşte, în contextul volumului poliromic, eticheta de „antiintelectuale”. Care anume teme se dovedesc a fi astfel? Mihai Dinu Gheorghiu pare a considera că dezacordul faţă de anumite atitudini şi opinii ale unor intelectuali, susţinut de argumente de natură morală ori istorică, este în mod necesar antiintelectual. Sofism care ne aduce aminte de hazlia acuzaţie adusă lui Goma de Ioan Buduca („Noua afacere Goma”, în Ziua, 13 septembrie 2005), cum că a vrut să provoace o dezbatere, iniţiativă dezavuată de acest din urmă intelectual care, vorba lui Dan Petrescu, a citit cel puţin o carte.
Le monde des intellos