Clubul Dumas, unul din primele mari succese ale lui Arturo Perez-Reverte (n. 1951) dincolo de lumea gazetăriei, căreia îi dedicase deja mai bine de 20 de ani înainte de a se devota aproape exclusiv prozei, apărea în 1993 la editura Alfaguara. De atunci a cunoscut multe reeditări, fiind tradusă în numeroase limbi de circulaţie (majoritatea cărţilor lui Reverte au fost traduse şi publicate la noi la Polirom).
    În centrul acţiunii îl regăsim pe Lucas Corso, "vânătorul de cărţi", căruia i se cere să verifice autenticitatea unei cărţi obscure, presupusă a fi fost scrisă de însuşi Lucifer: De umbrarum regni novem portis, apărută la Veneţia în… 1666. Autorul acesteia, Aristide Torchia, avea să sfârşească pe rug în anul următor alături de cărţile sale, arse până la una. Conform împătimitului colecţionar şi bibliofil Varo Borja, trei exemplare ale cărţii supravieţuiseră veacurilor scurse, dar numai unul din ele era autentic. Misiunea lui Lucas Corso este să afle care din cele trei e acela.
În paralel, Vinul de Anjou, un capitol din Cei trei muşchetari de Dumas, ajunge în posesia unui editor găsit spânzurat în biroul său într-o fatidică dimineaţă – un presupus suicid. Acesta este cel de-al doilea manuscris mult râvnit de către diferitele personaje cu care se intersectează vânătorul de cărţi, a cărui autenticitate Corso este chemat s-o verifice. Se nasc astfel două fire narative ce se împletesc în jurul axei romanului – precum cei doi şerpi în jurul caduceului hermetic -, în care personaje din Dumas par a prinde viaţă, realitatea obiectivă fiind transgresată în permanenţă către universul seducător al ficţiunii.