În cele 170 de pagini ale volumului Ion D. Sârbu şi timpul romanului (Editura Paralela 45, Piteşti, 2000, Colecţia Deschideri, Seria Universitas) Nicolae Oprea construieşte o temeinică monografie dedicată lui Ion D. Sârbu. Volumul este structurat în şase capitole (I. „Romanul” vieţii. Biografia unui proscris; II. Literatura dramatică; III. Începuturile literare. Condiţia povestitorului; IV. Timpul romanului; V. Personajul din confesiuni; VI. Revanşa postumă), primul cuprinzând şase subcapitole (1. Originea. În colonia Petrila; 2. Formarea. Anii studenţiei; 3. Frontul şi Universitatea. Între Sibiu şi Stalingrad; 4. Provizoratul anilor tulburi. Perioada clujeană şi bucureşteană; 5. „Jilaviada”. Calvarul închisorilor; 6. În „Isarlâk”. Viaţa paralelă).
În primul capitol autorul oferă cititorilor date referitoare la viaţa şi activitatea literară ale lui Ion D. Sârbu. Astfel, aflăm că pe 28 iunie 1919, ziua semnării Tratatului de la Versailles, în comuna Petrila, judeţul Hunedoara, s-a născut Desideriu, fiul Ecaterinei şi al lui Ioan Sârb(u). Mama, o teribilă povestitoare, ţărancă ceho-germană din Banat, fostă servitoare la Belgrad, era considerată văduvă de război, având un fiu din prima căsătorie, Leopold Stehlick. La câţiva ani de la terminarea războiului apare şi primul soţ, Josef Stehlick, de care divorţează pentru a se recăsători cu Ioan Sârbu. După clarificarea situaţiei, Josef, împreună cu fiul său, emigrează în Brazilia.
Ioan Sârbu, tatăl scriitorului, era un miner cultivat care cunoştea trei limbi: româna, maghiara şi germana. Acest militant sindicalist va înrâuri decisiv configuraţia morală şi orientarea ideologică a fiului evadat din mediul muncitoresc.