Lirică a gânditului sau gândire a liricului: iată un chiasm indecompozabil, atunci când este vorba de poezia lui Ion Munteanu. Volumul La taină cu îngerul mut (Craiova, Editura Aius, 2007) se situează exact la intersecţia chiasmică ce atrage eul poetic în lumina gândirii şi împinge interogaţia lirică spre cunoaşterea filosofică. În acest dublu demers al gândirii producătoare se poate identifica figura spiritului creator.
Starea poetică fundamentală este interogaţia. Ea nu este un mod de a fi, ci este generată de intrarea în situaţia poetică de conversaţie autotelică cu un înger fără vorbire, fără cuvinte, cu îngerul mut.
Avem de a face cu următoarea situaţie de comunicare poetică: stând la taină cu un, fictiv, liric spirit îngeresc, eul liric (emiţător virtual) deschide întrebări care traversează spaţiul poetic şi se întorc ca muţenie. Poezia se configurează ca un solilocviu erotetic în surpriza reflexivă a muţeniei lumii. În vorbire spiritul poetic este singur. Avem de a face cu o singurătate, totodată, orală şi oraculară, verbală şi întemeietoare: singurătatea cunoaşterii.
La taină cu îngerul mut este o invitaţie la cunoaşterea de sine. Rămas fără interlocutor, de fapt fără „interlocuţie”, spiritul poetic se îndreaptă către sine. Seducător nu este că eul liric nu s-ar putea exprima, ci că atunci când se exprimă lumea tace; mai mult: dincolo de tăcere s-a instalat muţenia.