– V-am invitat la acest dialog pentru a cunoaşte părerea dumneavoastră despre cultura din România, dar şi pentru a afla câteva secrete din domeniul jurnalismului. La început aş vrea să aflu cum e să fiţi printre cei mai buni jurnalişti din ţară?
– E o senzaţie confortabilă să ştii că munca ta e apreciată. Nu ştiu în ce măsură afirmaţia cuprinsă în întrebarea dvs. îşi găseşte musai susţinere în realitatea imediată, însă-mi place să cred că n-am trecut degeaba nici prin viaţă, nici prin media.

– Ce simţiţi când vă gândiţi la munca pe care o aveţi?
– E singurul lucru pe care pot să-l fac performant. E, în acelaşi timp, atât modalitatea concretă de a-mi asigura existenţa, cât şi senzaţia reconfortantă că fac exact ceea ce-mi place.  

– Aveţi studii tehnice şi meserii îndreptate spre partea umanistă. Sunteţi un om al schimbării? Cât de mult vă marchează noutatea şi în ce mod?
– Sunt şi nu prea un om al schimbării. Studiile tehnice au venit, cumva, ca o tradiţie de familie (toţi ai mei sunt ingineri) şi ca o necesitate (pe vremea lui Ceauşescu n-aveam dosarul curat necesar admiterii la facultatea de ziaristică), iar meseria umanistă din pasiune. În esenţă, cu două excepţii, care şi acelea vizau zona comunicării publice, cariera mea s-a desfăşurat în media.