Informare
Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 4 – 8 noiembrie 2024, evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:
Dialogul cu tema „Simbolistică și imaginar”, în cadrul proiectului „Personalități Culturale”, coordonat de scriitorul Jean Dumitrașcu, avându-l invitat pe artistul plastic Marius Ivanovici, profesor la Liceul de Arte „Dinu Lipatti” Pitești, eveniment care va avea loc luni, 4 noiembrie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“L-am invitat pe tânărul maestru Marius Ivanovici, profesor de sculptură la Liceul de Arte din Pitești, el însuși un reputat sculptor și pictor, domenii în care excelează, dovadă fiind și numeroasele sale expoziții personale sau de grup din Pitești și din țară. Arta plastică din Pitești are viitorul asigurat cu asemenea artiști!”, subliniază Jean Dumitrașcu.
Prelegerea cu tema „Cititul: istoria culturală a unui sentiment”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Istorie și istorii cu Marin Toma”, eveniment care va avea loc online, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești, luni, 4 noiembrie, de la ora 20.00.
„Cititul și scrisul merg mână în mână, însă putem considera citirea ca fiind antiteza scrierii. A scrie este o abilitate, a citi este o aptitudine intelectuală. Scrierea este cea care a fost elaborată inițial și ulterior adaptată deliberat; citirea a evoluat împreună cu înțelegerea mai profundă a umanității și a capacităților cuvântului scris. Istoria scrisului a urmat o serie de împrumuturi și rafinamente, iar istoria lecturii a presupus etape succesive de maturizare socială. <Scrisul este exprimare, cititul este sentiment. Scrierea este publică, cititul intim. Scrierea este limitată, cititul liber. Scrierea îngheață momentul. Cititul este pentru totdeauna.> (Steven Roger Fischer)”, spune Marin Toma.
Prelegerea cu tema „Dreptul și Justiția în Epoca Globalizării, Postmodernismului și Transumanismului”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Cultură și Credință în Societatea Contemporană”, coordonat de dr. Marius Andreescu, cercetător științific la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, eveniment care va avea loc marți, 5 noiembrie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Fiecare epocă din istoria omenirii sau <eon al timpului>, cum îl caracterizează Lucian Blaga, se caracterizează prin realități sociale, statale și culturale, prin constante existențiale și valorice care o definesc. În opinia noastră, prezenta epocă a istoriei se poate caracteriza prin: globalism, postmodernism și transumanism, aceste trăsături fiind totodată și ideologii contemporane despre om, societate și stat. Prin drept înțelegem doctrina și cultura juridică, dar și normativismul juridic, iar prin justiție, exercitarea puterii judecătorești, opera de interpretare și aplicare a dreptului, soluționarea litigiilor. Funcția de justiție a statului cuprinde și justiția constituțională la care ne vom referi în expunerea noastră. Dreptul și justiția sunt realități sociale incluse și influențate de determinismul social, economic și politic, dar și de trăsăturile epocii istorice din care fac parte. În expunerea noastră ne vom referi la caracteristicile dreptului, ale puterii judecătorești și justiției constituționale din perspectiva constantelor existențiale ale epocii contemporane: globalism, postmodernism și transumanism”, spune Marius Andreescu.
Conferința cu tema „Geografia sacră”, în cadrul proiectului cultural „Culisele istoriei – Societăți secrete și mari inițiați”, susținut de scriitorul Cristian Cocea, director executiv al Direcției pentru Cultură Argeș, eveniment care va avea loc marți, 5 noiembrie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Cu această ocazie, va fi prezentat <Ghidul României misterioase>, volum al cărui autor sunt”, informează Cristian Cocea.
Prelegerea cu tema “Încotro învățământul din România? (II)”, în cadrul proiectului cultural-educativ “Teme Culturale în Emoții Raționale”, susținut de scriitorul, eminescologul, profesorul de limba și literatura română Lucian Costache, eveniment care se va desfășura miercuri, 6 noiembrie, de la ora 11.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Predare, învățare, evaluare. Programe și manuale. Ce, cu cine, cum, în ce scop învățăm? Inspectoratele școlare. Descentralizare și autonomie managerială. Salarizarea diferențiată. Cine pe cine evaluează? Prelungirea subiectivă a activității didactice. Educația prin cultură. Profesorii, modele didactice, caractere ori roboți de serie? Pericolul uniformizării. Elevul, stăpânul nostru? Sau colaboratorul nostru? Autoritatea școlii. Decența instituțională. Demnitatea socială a cadrelor didactice. Profesorul este un intelectual, o personalitate cu rol esențial în educație ori un simplu ospătar ce își servește <clienții>? Profesorul abuzat – sunt aspectele pe care le vom aborda”, spune Lucian Costache.
“Medalion cultural cu Stelian Necșoi”, proiect coordonat de cantautorul, scriitorul, artistul plastic Stelian Necșoi, profesor de limba și literatura franceză, având-o invitată pe scriitoarea Camelia Mitu, eveniment care va avea loc miercuri, 6 noiembrie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Invitata ediției de noiembrie a proiectului meu este domnișoara Camelia Mitu, autoarea volumului de debut <Trezire>. Publicarea acestei cărți a fost realizată în urma câștigării Marelui Premiu pentru Poezie în cadrul Concursului național de creație literară <Vara visurilor mele>, ediția a XXII-a, 2024. Posesoare a numeroase premii obținute la diferite festivaluri-concurs de literatură, invitata mea este studentă în anul I în cadrul SNSPA, este membră a Cenaclului literar <Amurg sentimental> București, patronat de scriitorul și criticul literar Ion Machidon, dar și redactor în cadrul revistei <Artă și candoare>, publicație dedicată promovării tinerelor talente, și ambasadoare a Fundației pentru Educație și Vocație. Este inițiatoare a numeroase proiecte culturale și este implicată în activități de voluntariat în diverse domenii de activitate (filosofie, avocatură, psihologie). A publicat poezii și eseuri în reviste online și clasice, activități încununate de numeroase premii literare. Vă așteptăm să o cunoașteți pe această tânără minunată care este, după umila mea părere, un model de urmat pentru tânăra generație”, spune Stelian Necșoi.
Dialogul cu tema “Poezia postmodernă și revistele literare”, în cadrul proiectului cultural “Invitați la Cafeneaua literară”, coordonat de poetul Virgil Diaconu, directorul revistei “Cafeneaua literară”, avându-l invitat pe poetul și jurnalistul Nicolae Silade, din Lugoj, eveniment care se va desfășura joi, 7 noiembrie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Invitatul meu, poetul și jurnalistul Nicolae Silade, este fondatorul şi directorul ziarului <Actualitatea> și al revistei <Actualitatea literară>, care apar în Lugoj, orașul în care locuiește. A editat 12 volume de poezie în limba română și un volum în limba franceză. Poeziile sale sunt traduse în limbile engleză, franceză, germană, spaniolă, maghiară, chineză și ebraică”, precizează Virgil Diaconu.
Lansarea cărții “Lumea-i cum este…”, în cadrul proiectului cultural-motivațional “Arta Devenirii”, coordonat de scriitoarea Silvia Grigore, având-o invitată pe scriitoarea Ada d`Albon, eveniment care va avea loc joi, 7 noiembrie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Distinsa autoare sfidează depărtarea, singurătatea, bolile și lipsa celor dragi și se încăpățânează să scrie. Și scrie dumnezeiește! Provoacă nostalgii, tresăriri, fiori, exaltări… Actriță și scriitoare română, stabilită la Paris, crescută în casa Sadoveanu, fiindu-i nepoată marelui scriitor, a deprins de copilă disciplina și dragostea de cultură, purtându-le apoi admirabil prin lumea căreia i-a sporit frumusețea atât prin jocul pe scenă, cât și prin scrierile sale. Dacă mai punem la socoteală faptul că a iubit din toată inima și că a avut curajul să se mărturisească, avem în persoana doamnei d’Albon o personalitate fascinantă. Ne onorează venirea la Pitești pentru lansarea ultimului său volum, <Lumea-i cum este…>. Vă asigur că va fi un eveniment mai mult decât special și vă aștept cu tot dragul”, spune Silvia Grigore.