"Tatăl meu a reuşit să reprezinte,
prin cânt, sufletul poporului român"
 – interviu cu d-na Constanţa Teodorescu-Zavaidoc –

– Stimată doamnă Constanţa Teodorescu-Zavaidoc, inevitabil, o să începem discuţia pornind de la tatăl dvs., cel mai mare lăutar din perioada interbelică, Zavaidoc!
– Tatăl meu s-a născut la Piteşti, într-o casă de pe Trivale, în 1896. Au fost patru fraţi, doi băieţi şi două surori. Nu i-am cunoscut pe bunicii din partea tatălui. Am văzut, odată, o fotografie cu mama tatălui meu. O femeie foarte frumoasă a fost! Tatăl meu a iubit-o foarte mult. O chema tot ca pe mine, Constanţa. Tata avea un frate mai mare, Vasile, care cânta la vioară, era înalt, frumos şi… mâna dreaptă a tatălui meu, fiindcă tata avea duşmani. Şi avea duşmani pentru că avea o voce de aur, era un fenomen. Şi văd că şi acum are duşmani, au inventat unii tot felul de minciuni. Vasile era cel care îl apăra, mai ales că tata era mai fin, mai delicat, în fine, nu era înalt. Cu încă o soră a lor, tanti Zoe, şi-a făcut propria formaţie, Fraţii Zavaidoc. Tanti Zoe era căsătorită cu un grec, Perlidius, care şi el cânta în formaţie, la clarinet, mai târziu şi fetele lor, pe care tata le-a ajutat foarte mult. Astfel, Olga cânta la vioară, Gilly la pian, Paula la acordeon. Şi sora mamei a făcut parte, la un moment dat, din această formaţie, cânta la pian, când era studentă la Conservator şi făcea practică. Şi fratele mamei, tot cât a fost student, cânta la vioară şi îi spunea tatei: ,,maestre!’’. Tata s-a afirmat din tinereţe. În Primul Război Mondial a cântat prin tranşee alături de George Enescu. În Al Doilea Război Mondial l-a chemat Antonescu la Odessa să îi cânte. Nu mai zic de succesul la public. El avea o voce de tenor. Fusese chemat la Operă. Tata le-a spus că el câştigă într-o noapte cât ei într-o lună. Şi el câştiga foarte mult. Îmi spunea mama cum îmi umplea landoul cu bani.