Filosofia lui Emil Cioran este bazată pe paradox şi, în acelaşi timp, paradoxală. Nu orice filosofie bazată pe paradox e paradoxală. Filosofia lui Cioran e paradoxală în mod existenţial, ca viaţa însăşi. Faptul că e o filosofie paradoxală e mai greu de înţeles, dar, de multe ori, nu contează înţelegerea, ci tocmai neînţelegerea. O anumită formă de ascundere a raţionalului, ascunderea în intuitiv, cristalizează priza la public.

 Plictisul lui Cioran e un fel de antiplictis, nu are nimic a face cu decadentul. Emil Cioran te face să-l înjuri, tocmai pentru a-ţi stârni curiozitatea. N-ai nici un chef să vorbeşti despre el, ci despre filosofi mult mai mari sau interesanţi, totuşi o faci. E ca şi cum ai prefera o mică insulă în Marea Egee, în detrimentul marii Grecii. Atomul poate fi mai greu de disecat, mai greu de descifrat decât întregul Univers, dar e mai interesant să faci asta.