Suntem deja în septembrie, foarte aproape de începutul unui nou an şcolar. Nu cu foarte mult timp în urmă, deschiderea noului an de învăţământ mai purta încă un aer sărbătoresc, prima zi de şcoală mai trecea încă drept o zi importantă în viaţa naţiunii, mai funcţiona încă un ceremonial ce ne emoţiona pe toţi – copii, părinţi, educatori. Discursurile oficiale mai pomeneau încă de rolul şcolii în viaţa comunităţii, despre munca şi despre rezultatele celor implicaţi în formarea caracterelor şi în sporirea cunoştinţelor, ba chiar vorbeau încă în termeni de recunoştinţă şi speranţă. Nu sunt un nostalgic, nu  mi-au plăcut niciodată festivismele de faţadă, am urât totdeauna ipocrizia politicianistă, dar nu pot să nu observ că lucrurile s-au schimbat în rău, că asistăm la o degradare periculoasă a vieţii şcolii în societatea românească. Bunăoară, actualul an de învăţământ pare să debuteze sub auspicii dintre cele mai proaste: tensiuni de tot felul, acuze, dezbinare, conflict ce riscă să se transforme din nou în grevă.