Între ironie şi resemnarea existenţială

Descrieri, confesiuni şi secvenţe narative      
Cassian Maria Spiridon a debutat editorial, în 1985, cu volumul intitulat polemic Pornind de la zero (Editura Junimea, Iaşi). A urmat o tăcere de aproape zece ani, până în 1994, când poetul a revenit în arena literară cu Zodia nopţii (Editura Cartea Românească, 1994). Următoarea perioadă a fost cât se poate de bogată, Cassian Maria Spiridon publicând, într-un deceniu, opt cărţi de versuri, la care se adaugă  antologiile (în mai multe limbi), cărţile de eseuri şi de critică literară şi, în 2004, studiul Petre Ţuţea între filosofie şi teologie (Editura Cogito, Oradea).   
Scriitura lui Cassian Maria Spiridon este marcată, la nivelul mesajului, de o tensiune a resemnării în faţa veşnicei surpări a lucrurilor (,,în veşnica surpare/a lucrurilor/se sparg întruchipările/cum logica descrie şi-nţelege/abia după’’ – Deposedarea de chip, în volumul  Zodia nopţii, 1994), iar din punct de vedere formal, de o frazare elaborată, fragmentată, cu versuri tăiate în două sau trei secvenţe, prin intermediul barelor oblice, cu  paranteze – inclusiv paranteze pătrate – utilizate pentru explicaţii şi nuanţări suplimentare, cu aluzii (în special mitologice şi biblice) şi, desigur, aşa cum cere moda postmodernistă, cu citate având menirea unor ingrediente: ,,sunt o vietate/strivită în pereţii de cauciuc ai neverosimilului/trag sania grea a neliniştii/ peste firele ierbii (din creier)/ – ca într-o expediţie la Poli/mă aflu/electrocutat în soarele ignoranţei/de incertitudinea unui viscol în câmpiile/alizee/ [desăvârşită cupa sânilor tăi/ca secera morţii]//acum/plouă pe creştetul lui Dumnezeu’’ (Un ceas pentru nimeni, în De dragoste şi moarte, Editura Helicon, Timişoara, 1996).
Alteori, atât de frecventele ,,bare oblice’’, încât pot fi receptate şi ca elemente decorative (!), nu au decât  rostul de a cadenţa descrierile sau relatările minuţioase, înviorându-le