LECTOR
Cincisprezece ani de poezie„Măştile Cleopardei“ de Clara Mărgineanu (Editura „Nouă“, 2009) este o valoroasă antologie de poezie care conţine două categorii de
Cincisprezece ani de poezie„Măştile Cleopardei“ de Clara Mărgineanu (Editura „Nouă“, 2009) este o valoroasă antologie de poezie care conţine două categorii de
Facerea lumii poetice sau traiectoria drumului spre sine în poezia lui Florin DochiaLecturând această carte, Şarpele dezaripat, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2008,
MAMIN, un pamflet despre gloriile literare locale„Era în timpul domniei lui Mamin Întâiul” – aşa debutează cartea de proză semnată de Valeria
Fericitul Iovseară de searălas gândurile să coboare în piept.îngerul ştie câţi călătorisunt pelerini,greutatea umărului stânga umărului drept,ştie ce drumuri urcăşi câte ducîn
Mai japonez, cu flori de cireş şi cărţiUn mai japonez la Piteşti. Formula ar putea fi prea largă sau, în esenţă, lucrurile
Biblică (Cain)sunt eu păzitoarea fratelui meu?mă uit în oglindă şinu-i mai găsesc chipul, în locul lui e doarconturul unui pom cu florimari
să te obişnuieşti în fiecare seară cu singurătatea unei femei de kandinskicum e întuneric şi n-ai de ales încerci să te obişnuieşti
Geometrie şi incantaţieAdîncindu-se ca un sinucigaş în apa verzuie a cuvintelor, perforînd viril, asemenea unui imens picamer, pămîntul lor diafan şi străveziu,
Veneticii lui Ion Lazu„Nu-mi place să folosesc cuvinte mari, dar pentru mine, Ion Lazu, cu acest roman Veneticii, a reprezentat realmente o
Dragostedormigoală ca o fericire despletităînlăuntrul meutulburând primul ţipăt al pământuluimi l-a dăruit Dumnezeucând am fost năzuitdin fărdedurerea întunericului dinainteşi-n biserica aceea în