Geometrie şi incantaţie
Adîncindu-se ca un sinucigaş în apa verzuie a cuvintelor, perforînd viril, asemenea unui imens picamer, pămîntul lor diafan şi străveziu, prăjindu-şi genele şi retina, precum un sudor ingenuu care şi-a aruncat masca spre a gusta nemijlocit voluptăţile combustiei, la jarul lor pervers şi mocnit, respirînd, mai apoi, ca într-o experienţă pneumatică pe jumătate mistică, pe jumătate fiziologică, aerul tare sau fetid al tuturor sonorităţilor, Poetul – arheolog amator şi fantast profesionist, un fel de Schliemann cu Troia în sînge, în spermă şi în cortex -, descoperă, unul cîte unul şi toate deodată, Elementele. Descoperă carnea mustoasă a celor mai aride concepte şi pipăie, cu degetele lui îngălbenite de tutun şi carbonizate suav de prea multele orbecăieli nocturne, senzualitatea puberă a presocraticilor şi concreteţea virgină a primelor cosmogonii, descoperă, aşadar, Pămîntul, şi Apa, şi Aerul, şi Focul şi chiar se înveleşte el însuşi cu fîşii din cupola translucidă şi tremurătoare sub care acestea se adăpostesc pline de sfială. Coborît astfel din Materie, aşa cum bizarul personaj al lui Urmuz cobora tacticos din maimuţă, şi înfruptîndu-se visător din deliciile dumnezeieşti ale Substanţei, Poetul suportă revelaţia magmei, a lumii casante şi onctuoase în acelaşi timp, a luminii întrupate în corpuscul şi undă (tertium datur est!), a orgasmului retinian şi a urletului contiguu, adică revelaţia Culorii, a tonului, a pigmentului. Şi atunci, ca într-un profund ceremonial mistico-alchimic, esenţa se mişcă, se petrece o tainică transmutaţie de cod şi de limbaj şi Poezia devine Pictură: ut pictura poesis! Pe drumul Damascului său interior, Poetul renaşte în ordine vizuală, chinestesică şi tactilă. Şi dacă pînă acum el se numea Şerban Foarţă şi folosea modulul sonor şi grafic al cuvîntului spre a construi eşafodaje pentru tot ceea ce se întinde incomensurabil între incantaţie şi geometrie, acum, cînd s-a convertit la reveria senzorială şi a acceptat pactul nupţial cu trupul ondulatoriu al culorilor, el se numeşte tot Şerban Foarţă şi foloseşte mai departe, cu aceeaşi precauţie aproape chirurgicală, celălalt modul, al culorii, grafic şi sonor în aceeaşi măsură, spre a înălţa arhitecturi minuscule în spaţiul lor fizic, însă al căror spirit irumpe ca o ploaie de meteoriţi pe celălalt versant al spaţiului, pe cel ce se întinde incomensurabil între geometrie şi incantaţie.
Adîncindu-se ca un sinucigaş în apa verzuie a cuvintelor, perforînd viril, asemenea unui imens picamer, pămîntul lor diafan şi străveziu, prăjindu-şi genele şi retina, precum un sudor ingenuu care şi-a aruncat masca spre a gusta nemijlocit voluptăţile combustiei, la jarul lor pervers şi mocnit, respirînd, mai apoi, ca într-o experienţă pneumatică pe jumătate mistică, pe jumătate fiziologică, aerul tare sau fetid al tuturor sonorităţilor, Poetul – arheolog amator şi fantast profesionist, un fel de Schliemann cu Troia în sînge, în spermă şi în cortex -, descoperă, unul cîte unul şi toate deodată, Elementele. Descoperă carnea mustoasă a celor mai aride concepte şi pipăie, cu degetele lui îngălbenite de tutun şi carbonizate suav de prea multele orbecăieli nocturne, senzualitatea puberă a presocraticilor şi concreteţea virgină a primelor cosmogonii, descoperă, aşadar, Pămîntul, şi Apa, şi Aerul, şi Focul şi chiar se înveleşte el însuşi cu fîşii din cupola translucidă şi tremurătoare sub care acestea se adăpostesc pline de sfială. Coborît astfel din Materie, aşa cum bizarul personaj al lui Urmuz cobora tacticos din maimuţă, şi înfruptîndu-se visător din deliciile dumnezeieşti ale Substanţei, Poetul suportă revelaţia magmei, a lumii casante şi onctuoase în acelaşi timp, a luminii întrupate în corpuscul şi undă (tertium datur est!), a orgasmului retinian şi a urletului contiguu, adică revelaţia Culorii, a tonului, a pigmentului. Şi atunci, ca într-un profund ceremonial mistico-alchimic, esenţa se mişcă, se petrece o tainică transmutaţie de cod şi de limbaj şi Poezia devine Pictură: ut pictura poesis! Pe drumul Damascului său interior, Poetul renaşte în ordine vizuală, chinestesică şi tactilă. Şi dacă pînă acum el se numea Şerban Foarţă şi folosea modulul sonor şi grafic al cuvîntului spre a construi eşafodaje pentru tot ceea ce se întinde incomensurabil între incantaţie şi geometrie, acum, cînd s-a convertit la reveria senzorială şi a acceptat pactul nupţial cu trupul ondulatoriu al culorilor, el se numeşte tot Şerban Foarţă şi foloseşte mai departe, cu aceeaşi precauţie aproape chirurgicală, celălalt modul, al culorii, grafic şi sonor în aceeaşi măsură, spre a înălţa arhitecturi minuscule în spaţiul lor fizic, însă al căror spirit irumpe ca o ploaie de meteoriţi pe celălalt versant al spaţiului, pe cel ce se întinde incomensurabil între geometrie şi incantaţie.