dumitru ungureanu

 Nimeni n-ar putea preciza dacă Omul este – sau nu – singura creatură inteligentă din Univers, ori dacă viaţa pe Terra e unica formă de manifestare a viului. Aplicate studii, cât se poate de ştiinţifice, demonstrează una sau alta dintre posibilităţi. Pare a se detaşa, cu argumente matematic demonstrabile, teoria celor care susţin unicitatea Pământului şi specifica sa viaţă. Practic însă, omenirea este fascinată de posibilitatea existenţei altor lumi, a altor creaturi, care de care mai ciudate, mai inteligente decât specia umană, mai războinice sau mai blânde. N-am la îndemână o statistică: s-ar putea ca suma operelor de ficţiune cu subiect de gen să fie semnificativă în raport cu restul creaţiilor artistice. Cel puţin în domeniul filmului, notorietatea fantasticelor bătălii & călătorii stelare depăşeşte pe a multor teme terestre. Semn că visul omenirii de a (se) roi spre alte spaţii e o realitate, speculată de industria ce vinde iluzii.
 Întâlnirea cu străinul este văzută îndeobşte ca sursă de confruntare. Inutil de precizat că disponibilitatea spre conflict-război este inerentă naturii umane. Ba chiar am spune că e inclusă în ADN-ul speciei. Darwin – “tata Darwin” -, postulând teoria selecţiei naturale, a transplantat în domeniul profan ceea ce exista de la începuturi în sacru. De-ar fi să ne oprim doar la Geneză şi la apariţia omenirii din voinţă divină, putem oare ocoli crima originară a lui Cain, o formă de “selecţie naturală” pe care Dumnezeu n-a respins-o? (Nu îmbrâncesc speculaţia mai încolo, că o dau de-a dura spre ateism, anarhie etc.!)
 Ştie tot omul cultivat că Darwin reprezintă vârful unei şcoli de gândire ce s-a manifestat cu precădere în Anglia secolului XIX. Ce-a produs acea şcoală, nu-i locul, aci, de măsurat. Interesantă este umplutura literară ce constituie “the other side”. (Latura politică merită o discuţie aparte.) Cine ilustrează cel mai bine ce spuneau darwiniştii? Maestrul ficţiunilor scientiste – H. G. Wells, care n-o fi fost darwinist (era fabian), dar a prins din aer ideile timpului. Poate nu-i greşită afirmaţia că Wells este maestrul ficţiunilor catastrofice, cu influenţă decisivă în pop-cultura secolului XX. Câteva cărţi ale sale, cele mai bune (literar vorbind), descriu cataclisme imaginare ce-au făcut din Terra o ruină. Aproape ceea ce vor izbuti oamenii, dacă exploatează resursele naturale în ritmul şi-n halul la care s-a ajuns acum.
 “Războiul lumilor” este titlu de referinţă, fără a exclude o preferinţă în ton cu visele vinovate ale omenirii. Lectura făcută la vârsta tuturor credulităţilor nu mi-a rămas în minte ca una fundamentală. Notorietatea adaptarii radiofonice a lui Orson Welles (potriveală de nume deloc întâmplătoare?) mă împinge să emit banalităţi, gen: “influenţa mass-media nu-i un fleac de tratat cu o frecţie eseistică într-o revistă pentru intelectuali”… Opera rock înregistrată în 1978 de Jeff Wayne, cu ajutorul câtorva nume celebre în show-biz, a însemnat, de la prima audiţie, punct de reper, în ciuda faptului că introducerea – un foarte izbutit pasaj melodic – era,-n epocă, utilizată la o emisiune TV duminicală ce trezea suspiciuni. Filmul semnat, anul trecut, de Steven Spielberg (alt maestru incontestabil al ficţiunilor scientist-catastrofice), este o demonstraţie, tipic hollywoodiană, de efecte speciale. Aglomerând clişeele genului comercial gustat de-un public divers, înscenarea smulge, cel mult, zâmbete îngăduitoare. Totuşi, mie pelicula mi-a trezit interesul pentru carte. Lectura, făcută cu ochi matur şi avizat, a (re)găsit o bijuterie literară impecabilă, de o modernitate fără cusur. Ce scrie H.G. Wells nu necesită demonstraţie, nici măcar pe linia speculativă în care autorul excelează fără să epateze şi fără să umple inutil pagina cu teorii incomprehensibile. Registru minimalist, simplitate stilistică vecină paginii de ziar englez, persoana I-a singular & plural, auto-ficţiune. Wells atinge perfecţiunea narativă pe care mulţi o vânează cu Raza inspiraţiei năduşite!…
 Nu există viaţă pe planeta Marte, nici marţieni evoluaţi la rangul de creiere insensibile, cum presupunea Wells. Ştiind asta, ar fi trebuit să mă ocup de chestii serioase. Dar sunt născut în luna Martie (marţian, vezi bine!) şi ăsta o fi motiv de visare…

2006-07-23T17:00:00+03:00