luca pituAmantul metaleptic al Doamnei T

LADY CHATTERLEY: Fost-ai vreodată amorezat de Doamna T, vajnice LP? Căci Garabete Brăileanu, bahluvian şi europendic oriental de-al tău, se aprinsese lulea, la un moment dat, de Anna Karenina, Woody Allen Kugelmass de Emma Bovary, iar povestaşul-personagiu din Invenţiunea lui Morel, făptura de hârtie a lui Adolfo Bioy Casares, e ştiut cu ce scop se va fi strecurat în metadiegeza romanţului respectiv, purtat de năvalnicu-i furor amandi…
MAGISTER CASVANAEUS: Îndrăgostit propriu-zis nu fui, preaonorată Lady, dar două aventuri eroticeşti cu ea tot avui, la interval de câţiva luştri, adecătelea tot atâtea reacţii de receptură la opul camilpetrescian. Întâia, prin a şeptea clasă primară, când ceteam la recomandarea colegului de bancă, pre numele său Garvril Boca, Ultima noapte de dragoste şi întâia noapte de război, sub incitaţia că se lăfăie în carte un vocabul deocheat, «futilitate», aparţinător sintagmei «futilitate şi bluf», pusă de dânsul în relaţie directă cu titlul, anunţător, el, al unui roman porno, lisible d’une seule main. Am parcurs opera cu grăbire şi, prea puţin satisfăcut, am trecut numaidecât la cealaltă, romanţul Doamnei T, drept care în noaptea ce va fi urmat cetiturii mele unimanuale visai că mi ţi-o proţăpesc pe duduie în patul lui Procust, abolitor al diferenţelor şi pragurilor ontologice, care se tot rupea sub greutatea noastră, numai că, băiat de gospodar cajvanian, posedam asupra mea ciocan, cuie&cleşte, reparam imediat şi reluam numaidecât un coitus in-interruptus…
LADY CHATTERLEY: Cam cât de neîntrerupt, căci nu te văd stahanovist chiar la o asemenea fragedă vârstă de colegian imberb?

2007-08-05T16:00:00+03:00