LUCA PITURevistele studenţeşti de altădată
în recenzii de o factură aparte (II)

Iată, acum, relativă la conţinuturile «duşmănoase» din Opinia studenţească şi Dialog, întâia recenzie, «de o factură aparte» fireşte, înjghebată prin osârdia lui «Ionescu», Bălăceanu-Stolnici al Iaşilor Preloviluţionari1, profesor la Catedra de Psihiatrie a Universităţii de Medicină, şef de secţie la Spitalul din Socola, membru de fală al Academiei Române. Apropiat al Culienilor, autopropulsat mentor al Terezei + al lui Dan Petrescu, avea acces la date de primă mână, primea numere din publicaţiile studentine cu dedicaţie, ba şi cu pasajele subversive subliniate ori răbduriu dumnealui explicate, başca înregistrări ale emisiunilor Europei libere (în care Virgil Ierunca sau Monica Lovinescu hiperliniau calitatea unor intervenţii, juvenile dar inteligente, din cele două magazine culturale ieşene, contrapuse de multe ori bucureştenei Reviste de Filosofie, marxizată, aceasta – graţie unor Pavel Apostol, Pavel Câmpeanu, Al. Tănase, Călina Mare, Moş Dondoroe, Moş Herşcoviciu sau Moş Neculce – usque ad nauseam).
 Întâia spus-am, fiindcă vor mai veni vreo două-trei-patru, foiletonizate după modestele noastre puteri şi, îndeosebi, pacienţa Argeşenilor.
 
* * *

2009-03-05T16:00:00+02:00