Unirea Principatelor Române sărbătorită la Pitești

 

Unirea Principatelor Române a fost sărbătorită la Pitești, printr-o festivitate desfășurată la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Evenimentul, organizat de Garnizoana Pitești, Prefectura Județului Argeș, Consiliul Județean Argeș și Primăria Municipiului Pitești, a debutat cu o slujbă de pomenire a celor care au înfăptuit actul istoric de la 24 ianuarie 1859, act ce avea să pună bazele statului român modern. Directorul Muzeului Județean Argeș, istoricul Cornel Popescu a susținut o prelegere tematică, urmată de alocuțiuni ale primarului municipiului Pitești, Cristian Gentea, generalului Mircea Chelaru, prefectului Județului Argeș, Emanuel Soare. Festivitatea a continuat cu depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din  partea oficialităților județene și locale, ale reprezentanților armatei și ale societății civile. Evenimentul s-a încheiat cu Hora Unirii, în interpretarea Fanfarei Argeșul a Consiliului Județean, piesă cu o puternică încărcătură patriotică, pe al cărei ritm, cei prezenți nu s-au mai prins ca în anii anteriori, ci doar au ascultat-o, din cauza măsurilor pentru prevenirea și combaterea pandemiei de Coronavirus.

2021-02-17T12:47:01+02:00