LEO BUTNARUPRO METAFORA SAU AMORSAREA UNEI NOI PARADIGME

1
(în loc de prolog)
… în cele câteva nopţi vieţuite pe Olimp (ori/ poate, în Parnas; greu de spus unde anume…) când/ universul propriu-zis/ propriu-întins nu mi se părea decât/ o fire de poet debutant care/ îşi spune că ar fi potrivit să/ se numească a l t f e l ,//aşadar/ atunci citam din Proust memorabilul adagiu că/ numai metafora poate da lumii un fel de eternitate/ astfel acolo, pe Olimp sau poate în Parnas/ răzbind preferinţele pentru metafora de lux/ elitară, înnobilată şi înnobilatoare/ ce poate fi atât partea concavă cât/ şi partea convexă a poeziei – asta/ într-o concomitenţă excentrică, fantasmagorică/ paradoxală care oferă, adică, relief/ atât în înălţime cât şi în/ profunzime.//
 În fine, acolo, atunci şi astfel/ domnea ca şi cum starea-de-cheie a/ metaforei sui generis ce/ sugerează o mulţime de analogii/ sensul primordial fiind însă cel de a descuia/ de a elibera, des-tăinui, de a scoate la iveală/ întru a obţine, a ajunge la ceva important/ să zicem –, la revelaţia că „metafora/ îşi poartă mereu moartea în ea/ şi această moarte este însăşi moartea filosofiei” – astfel/ acolo şi atunci răzbeau opţiunile  şi temerile mele/ pentru temeiurile Ay-Sofia ori Ay-Filosofia, dar/ mai abitir pentru Ay-Metafora care –/ precum am spus că spunea cineva – poartă în ea/ moartea… – pentru că, într-adevăr, am observat/ că până şi acolo, pe Olimp ori în Parnas/ dimineţile, zeii deja stingeau metaforele ca pe nişte lămpi de iluminat public.

2010-01-19T16:00:00+02:00