MIHAI ROGOBETEEtica şi estetica est-eticii (II)

Când trecerea istorică, sau mai corect zis mutaţia, (căci timpul liniar este o convenţie raţionalistă relativă ca oricare alta, percepţiile sale diferind în diversitatea mentalităţilor) de la un tip de colectivitate la altul impune transferul percepţiei etice, de la “să nu-ţi ucizi fratele Abel”, prin “…nici cosangvinul”, “…nici concetăţeanul”, “…nici pe cel de altă credinţă sau rasă”, până la ”să nu stingi viaţa nici unei fiinţe” – tot atâtea morale sunt activate, şi nu numai: tot atâtea epici, jalonate şi trasate de interdicţiile şi permisivităţile eticii specifice, cu personaje şi conflicte aşişderi modulate şi diversificate. Paralelismul dintre partiţia etică şi cea estetică nu întârzie. Unidimensionalitatea cainică, dualismul tribal, treimea raţionalistă şi cvadridimensionalitatea relativistă vor diferenţia principial măsuri, ritmuri şi armonii întru tot atâtea estetici. Şi nici una generală, nici definitivă! Altfel, imoral/groteşti, neaplicate colectivităţii în care s-au format ca schelet şi s-au înveştmântat.*) Entelehist, dualismul folkloric maniheic a ridicat lumea pe stinghiile corectitudinii sau erorilor de aplicaţie:  bine/răul şi im/perfecţiunea genezelor satanice sau dumnezeieşt; sistemist, raţionalismul pe grinzile aristotelice ale noncontradictoria-lităţii, nederivabilităţii şi suficienţei valorilor – pe corectitudinea sistemic-politică. Corect estetică este aşadar plăsmuirea a cărei compoziţie nu intră, prin viziunea cuprinsă, în ireductibilitate cu înţelesul mesajului construit explicit. Corectă este doar etica aplecată asupra articulării tuturor moralelor care cofiinţează în colectivitate, căci, nu numai că traversăm odată cu vârstele  toate eticile şi esteticile omenirii, ci ni le şi apropriem fiecare şi toţi, neputând spune că suntem mai buni sau mai frumoşi, ci, sufleteşte, compleţi sau incompleţi est-etic.
     
*) Impropriu, parasistemic, prin adăugarea prieteniei, (dragostei/ iubirii) setului valoric adevăr-bine-frumos, umanismul creştin fu lesne degenerat de substituţia iubirii aproapelui cu lupta şi ura de clasă. Dacă astfel s-a prăvălit geometria spiritualităţii, nimic n-ar fi mai greşit decât o restaurare a arhitecturii raţionaliste, când masivitatea şi complexitatea colectivităţii europene impun nu numai grinzi mult mai trainice ci şi altă soluţie constructivă, altă geometrie. Trebuie să reinventăm binele, cum să putem convieţui, dacă nu globalist, cel puţin în pielea Europei.

2010-11-15T16:00:00+02:00