FRANCIS JAMMES
VA NINGE-N DOUĂ ZILE…

Va ninge-n două zile, sau trei; iar mie-mi place
Să-mi amintesc o seară de-acum un an. Şedeam
La sobă, tot pe gânduri. De-aţi fi-ntrebat ce am,
V-aş fi răspuns că nu am nimica, daţi-mi pace.

M-am tot gândit, la mine-n odaie,-acum un an,
În vreme ce afară cădea zăpada-n pripă.
Am cugetat degeaba. Trag din aceeaşi pipă
De lemn cu cap de ambră, ca şi acum un an.

Vechiul meu scrin de paltin miroase tot a verde.
Dar eram prost, căci astea nu-s de schimbat, şi îi
O hachiţă neghioabă să vrei să te râzgâi
C-un rămăşag pe care ştii bine că-l vei pierde.

Mă-ntreb la ce-i bun gândul şi-atâta vorbărai.
Sărutu-i mut şi mută e lacrima amară
Iar paşii de prieten, întrauziţi pe scară,
Te mângâie, vorbindu-ţi, cu toate că n-au grai.

Am botezat şi aştrii, de parcă ei, în largul
Celest, ar ţine seamă de asta. Nu ne cer
Nici mândrele comete părerea când, pe cer,
Apar din voia proprie, nu dintr-al nostru calcul.

Şi-apoi, unde-i tristeţea-mi de-acum abia un an,
Pe care ca prin ceaţă-mi mai amintesc. Iar dacă
M-ar întreba vreunul, eu l-aş ruga să tacă,
Precum şi astă-iarnă, de-ar fi-ntrebat ce am.