MAX JACOB

„AŢI AUZIT DE MAISTRUL ECKART?”

Şi ce-mi ştiţi voi de-Albertus Magnus,
de Amalric din Bène? De prea
frumoasa Ebner ce cu Agnus
Dei, la Thöss, rămasa-au grea?

De Henric Seus? De Ruysbrock, supra-
numit „cel Admirabil”? Ori
de-acel ce,-n Cupertino, supla
făptură şi-o purta prin nori?

Dar Joachim? Şi-acele psalme
ale lui Tauler Ioan? Şi-acel,
la Şapte Maici, ţinut pe palme,
fecior ce-au pogorât din Cer?

Ce-mi ştiţi de Iacov Boehme? Ce
de Signatura Rerum? Nix?!
De Paracelse cel ce se
gândise la razele X?…

Cei dragi nu se cunosc prea bine,
dar eu îi cred şi pe cuvânt:
cu toţii fi’nd, aceştia,-n mine
ce-s doar un biet fluieră-vânt.

2010-02-03T16:00:00+02:00