NICOLETA POPAEa

– Esti o curvă urâtă, şleampătă, hidoasă!
Curva începu să plângă şi plecă în camera ei. Părea speriată. A învăţat, în ani, că nu trebuie să reacţioneze.
Se uită în oglindă şi văzu un chip fără urmă de rid, mat, uşor bronzat. O figură de copil de 18 ani.
Curând, bărbatul îi va pleca. Şi ea se va putea masturba în voie, cu gândul la moarte sau la femei violate.
Nu, ea fusese o femeie sensibilă, pură, curată. Dar ceruse prea mult de la viaţă. Vroia să fie iubită, apreciată şi, dacă se putea, chiar răsfăţată. Deh…
Îşi aminti de părinţi. Nişte oameni minunaţi. Tatăl şofer, mangă tot timpul. Mama curvă, în timpul liber. Combinaţia perfectă pentru un copil narcoman (vorba lui Vakulovski- scriitorul).
Nu fusese curtată niciodată şi nu se considera o femeie frumoasă. Dar acum, uitându-se în oglindă, vedea parcă chipul unui copil. Corpul părea suplu, nu avea „burtă”, iar sânii păreau ai unei fete de 15 ani. Da, era un exemplar reuşit.
Apoi se uită în interiorul ei. Văzu un oraş năruit. Ca după tsunami. Nicio mână omenească, oricât de pricepută, nu l-ar mai putea reconstrui. Apa băltea printre resturi de clădiri. Era un teritoriu compromis. Definitiv.

2007-06-13T16:00:00+03:00