ADRIAN SUCIUTunelul spre lună
 
dramă comică scurtă

Scena 1
Nu există scenă şi decor. Actorii intră în sală odată cu spectatorii, fără să iasă cu nimic în evidenţă. Spaţiul şi personajele vor fi caracterizate scenografic în deplină libertate, în acord cu viziunea regizorală şi respectându-se constrângerea din primul enunţ. Importantă este plasarea personajelor în spaţiu în aşa fel încât să fie facilitate jocul şi interacţiunea acestora. E necesară doar o fosă vizibilă, o „groapă” de dimensiuni convenabile desfăşurării acţiunii, uşor de realizat, ca atare sau în convenţie teatrală, în orice situaţie. În lipsa unui spaţiu de joc demarcat explicit, totul se întâmplă în mijlocul spectatorilor şi printre ei, alături de ei, dedesubt ori deasupra, pe rând sau deodată, la buna inspiraţie a regizorului, care va face cum consideră el de cuviinţă. Interacţiunea cu publicul nu este, însă, dorită, acestuia păstrându-i-se statutul de spectator.

2008-06-18T16:00:00+03:00