Un poet neobişnuit: Eugen Cioclea

Galeria de portrete din „Moartea şi busola” a lui Borges, populată de tot felul de fiinţe himerice, nu cuprinde în paginile sale de consistenţa nisipului, o istorie mai bizară decât cea a poetului Eugen Cioclea, născut în anii de amurg ai stalinismului, undeva într-o localitate situată în inima Basarabiei. Istoria sa, cu adevărat fascinantă, ar putea umple paginile unui întreg roman sau ar putea fi condensată, dacă am adopta metoda autorului „Loteriei din Babilon”, în câteva pagini sclipitoare. O voi rezuma, pornind de la relatările unor prieteni în câteva propoziţii. După un scurt şi turbulent periplu prin liceele din Chişinău, Eugen Cioclea pleacă la Moscova, înscriindu-se la Facultatea de Matematică a Universităţii Mihail Lomonosov, devenind un student de elită. Într-o zi de toamnă, plimbându-se pe aleile parcului, o întâlneşte pe fiica generalului X, pe care o agaţă într-un stil mai puţin obişnuit, scrijelind ecuaţia lui Newton pe o frunză ruginie de arţar şi declarându-i dragoste eternă. La nici o săptămână după acest episod, îmbrăcat într-un costum alb, impecabil, înarmat cu un buchet de trandafiri roşii, tânărul Eugen se prezintă în faţa generalului cerându-i binecuvântarea. A urmat proba focului: şampanie şi votcă… Bând cot la cot cu aspirantul, generalul rămâne uimit de cerbicia acestuia. Noaptea, generalul şi pretendentul se adâncesc în calcule. Răsăritul îi găseşte în faţa aceleiaşi mese, făcând jucând ruletă rusească. Destinul e de partea poetului. După ce-şi duce de trei ori pistolul la tâmple, trăgaciul ţăcăne de fiecare dată în gol. În cele din urmă, generalul se declară învins. La scurt timp urmează nunta, la care participă jumătate din membrii biroului politic, în frunte cu secretarul general. Din această clipă, biografia sa cunoaşte ascensiuni şi căderi neaşteptate. Beneficiind de protecţia înaltă a generalului, i se deschide în faţă o dublă carieră, politică şi ştiinţifică. Tânărul absolvent alege un alt drum, cel al boemei literare. Pornind pe urmele lui Esenin şi Vîsoţki, Cioclea frecventează cu asiduitate cabareturile unei Moscove ce nu crede în nimic, sfidând orice convenţie socială. Locuieşte în această perioadă în acelaşi imobil cu primul secretar al PCUS, jucând noaptea şah cu generalii şi chiar cu însuşi Leonid Ilici. Descinde într-o zi la Chişinău, cerând autorităţilor ca sa fie asfaltat drumul ce leagă autostrada de satul său natal. Cu tot zelul organelor republicane, Cioclea e nevoit să piardă câteva zile şi nopţi la Chişinău, dar în sfârşit asfaltul e turnat şi botezat şi Cioclea se întorcea în satul său natal ca un erou civilizator.