Înainte de tine, de apariţia ta, creştea iarba, se înmulţeau animalele, în mod natural sau sub supraveghere, erau câmpii invadate de flori sălbatice şi grădini pline de flori cultivate; înainte de a te naşte tu, se compunea muzică şi se scriau poeme, epopei şi romane, oamenii se iubeau  sau/şi se urau, se ucideau pasional, dar şi procreau, soarele era arzător deasupra tuturor ziua, iar noaptea luna trecea aşa limpede şi clară; încă înainte de tine puterea era o boală mortală, iar dreptatea o poveste, femeile erau frumoase şi proaste, frumoase şi inteligente, frumoase şi rele, frumoase şi bune, erau urâte şi bune, rele, proaste,  respectiv inteligente, erau femei; înainte de tine Ecleziastul zicea că Soarele răsare, Soarele apune şi că totul e vânare de vânt…
De ce te-ai teme de moarte, îţi zici, dacă toate astea existau dinainte de apariţia ta, există în timpul scurtei tale vieţi şi vor exista mult şi după tine?
Dar dacă te temi de moarte e semn bun?, îl întrebi pe prietenul tău. „E semn bun, îţi răspunde el, vei trăi chinuit şi vei ajunge în iad. Dar poate fi şi un semn rău: vei muri fericit şi vei ajunge în rai. Sau poate fi un semn aşa şi aşa: vei muri rău şi vei ajunge în iad, ori vei trăi bine şi vei ajunge în rai. Ce mai, concluzia e clară, dacă te temi de moarte sau dacă nu te temi e semn bun, e semn rău, e aşa şi aşa!