Capodoperă a nuvelisticii eliadeşti, Pe strada Mântuleasa, tipărită pentru prima oară la Paris, în limba română, în 1967, în colecţia Caietele inorogului, a fost tradusă în 12 limbi: turcă (1969), germană (1972), olandeză (1975), japoneză (1977), franceză (1977), portugheză (1978), suedeză (1978), engleză (1979), italiană (1979), spaniolă (1984), persană (1989), norvegiană (1993).
Deşi titlurile versiunilor franceze (La veil homme et l’officier) şi engleză (The Old Man and the Bureancrats) nu-i sunt pe plac autorului, primele ediţii se epuizează fulgerător.
O nouă ediţie a Străzii Mântuleasa, considerată „cartea lunii” ianuarie 1977, a fost prezentată elogios la Televiziunea franceză de către Marcel Brion, membru al Academiei Franceze.
Pe pagina de gardă a volumului pe care mi l-a dăruit, Eliade scria, la 20 ianuarie 1969: „Domnului Mircea Handoca, această introducere la o mitologie bucureşteană”.
Scrisoarea datată 21 mai 1969, făcea anumite precizări asupra anchetatorului principal al lui Fărâmă: „Mă bucur că v-a plăcut Pe strada Mântuleasa. În privinţa «aluziilor» (politice?) la «persoane reale» de care vorbiţi, cred că vă înşelaţi. Totul este «mitologizat», iar Anca Vogel nu are «model», ci constituie ea însăşi un arhetip. (Dacă m-aş fi inspirat din realitate, mi-ar fi fost greu să ignor anumite trăsături caracteristice).”
Cititorul român, bineînţeles, caută – fără să vrea – modele şi cum mitologia prezintă numai esenţele, nu e greu să le identifice în anumite personaje istorice.