Versurile de bărbat ale lui Nicolae Coande

Nicolae Coande e cunoscut ca poet viforos, cu verb ascuţit, tăios, degrabă vărsător de stihuri satirice la adresa unor personaje reale sau imaginare (real/fictive), la adresa unui oraş real/fictiv, precum şi la adresa unor stări de fapt, de viaţă, de cultură. Cel puţin aşa era perceput în volumul Vânt, tutun&alcool (2008), poetul completând consecvent pe freneticul eseist şi critic şi publicist cu acelaşi nume.
Dar, în Femeia despre care scriu (Măiastra, Târgu Jiu, 2010), Coande schimbă fundamental registrul, scriind versuri de bărbat (subtitlul volumului), aş zice de bărbat îndrăgostit şi sensibil, de bărbat reîntors nostalgic la copilărie: “…liniştea/Mă răscoleşte pentru totdeauna/E un gând care mă găseşte/În neaşteptata blândeţe a milei/Lucrurile se coc fără zgomot/În independenţa lor simplă/Frunzişul soarelui mângâie/Un pui de suflet…” sau: „mă îmbăt de curăţenia mâinilor tale care au sugrumat pofta./Iată-mă copil, din nou, despuiat/de ochii fetiţei care-ai fost…” E de nerecunoscut poetul din volumul precedent.
Erotismul are tensiune, poetul navetând necontenit de la impulsurile în care “sângele nu pricepe de ce se-aprinde în locuri joase” înapoi la candoarea copilului de pe malul Olteţului “cu ochii cusuţi/ca ai pisoilor pierduţi” sau, în acelaşi amestec de dulce şi aspru: “când un bărbat e îndrăgostit sărută aerul pe coapsă/apoi simte o durere în ceafă,/ridic ancora pe o mare plină de nelinişti şi stele,/în fiecare port torn în suflete miere şi vin…”
Lumea inefabilă a iubirii din cartea aceasta este formată din amănunte de-o mare fineţe pe de o parte, hiperbolizate pe de alta: “Tălpi mici, zăpada din curte arată că ai trecut  pe aici/az’noapte,/umerii tăi dezveliţi luminau un imperiu,/sertare cu săruturi mici împachetate atent,/luna crăpată/se varsă în patul în care nu pot dormi/preocupat să înţeleg cărările filozoficeşti ale trupului/şi delicatele sale contorsiuni…”

Prin luciditatea trăirii dureroase a sentimentului iubirii, prin nenumăratele versuri memorabile pe temă, concentrate până la a deveni apoftegme, prin creionarea Erosului cu două feţe (virilitatea şi tandreţea), prin varietatea armonioasă de tonuri de la melancolic la patetic şi de la nostalgic la lucid-livresc, Femeia despre care scriu este una dintre cele mai bune cărţi de poezie de dragoste din ultimii douăzeci de ani ai literaturii române.