DUMITRU AUGUSTIN DOMANTristeţile poetului care aprinde „ruguri de vorbe”

Moto: „doamne de ce atâtea repetiţii/pentru o singură moarte?”
Daniel Corbu

Daniel Corbu este unul din poeţii optzecişti de frunte, făcând parte cu 25-30 de ani în urmă deopotrivă din cenaclurile bucureştene, în special Cenaclul de Luni al lui Manolescu, dar mai ales evidenţiindu-se  în grupul de la Neamţ care mai cuprindea pe Adrian Alui Gheorghe, Radu Florescu, Aurel Dumitraşcu, Nicolae Sava, Daniel Ploscaru, cu care a organizat începând din 1984 Colocviile Naţionale de Poezie de la Neamţ.  Acum face parte din „şcoala ieşeană de potcovit inorogi”. A tradus din poeţi importanţi, este director de editură, şef de revistă, organizator de festival internaţional. A publicat 13 cărţi de poezie, debutând în 1984 cu Intrarea în scenă. Nu amintim aici de volumele de proză, eseistică şi teorie literară, pentru că nu e contextul. Anul acesta a publicat volumul de poeme Apocalipsa de fiecare zi (Princeps Edit).
Încă de la debut, Daniel Corbu a fost un poet care a mers la esenţă, găsind mereu cuvântul care exprimă ideea poetică în totala ei simplitate, ca să nu spunem în deplina nuditate. În altă ordine, dacă tot încep cu concluzii, Daniel Corbu este poetul totului, că altfel ar fi fost al nimicului. Eul său poetic este în mare măsură Isus, dovadă de orgoliu suprem izvorât din tristeţea deşertăciunii atotcuprinzătoare (de la …deşert): „Văzându-mă aplecat peste hieroglife/ tânăr uşor pomădat de falsa armonie/a lumii/văzându-mă atât de aplecat peste hieroglife/cineva mi-a spus:/Trebuie să treci acest deşert./Târziu vei ajunge la capăt. Drept răsplată/ţi se va da o mască de comediant. Peste masca/de comediant/într-o seară înmiresmată/ţi se va pune o coroană./Peste coroană se vor găsi destui care să scuipe.”

2008-11-09T16:00:00+02:00