Gellu Dorian este un poet optzecist marcant şi, ca majoritatea optzeciştilor, este şi eseist, dar mai ales romancier. Din generaţia sa mai scriu roman Nichita Danilov, Adrian  Alui Gheorghe,Valeriu Stancu, Liviu Ioan Stoiciu, Gheorghe Izbăşescu, Andrei Bodiu… Şi poate că se pregătesc Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru…Hm!
Ca şi cei de mai sus, Gellu Dorian nu confundă genurile, el elaborând construcţii epice profesioniste, care nu dezvăluie în nici un fel filonul de poet al autorului. De pildă, Insula Matriochka (Paralela 45, Pitesti, colecţia Biblioteca Românească, f.a.) este un roman cu o structură narativă interesantă şi flexibilă, în acelaşi timp fiind şi unitar şi de o acurateţe stilistică impecabilă.
Cartea este scrisă la persoana întâi, eroul narator fiind Alina, profesoară şi scriitoare în curs de afirmare, ca să zicem aşa. Naraţiunea este, în fond, o amplă notă informativă, o delaţiune către Securitate, cu puţin timp înainte de evenimentele din decembrie 1989. Tânăra este închisă timp de trei zile într-o casă conspirativă pentru a relata despre descinderea de 24 de ore a unui grup de scriitori din Capitală într-o insulă dintr-un iaz provincial. Inedit este şi faptul că timpul mărturisirii este de trei ori mai lung decât timpul acţiunii. Relatând cu o sinceritate debordantă şi cele mai ascunse trăiri şi fapte din intimitatea sa, Alina face în acelaşi timp şi un rechizitoriu al „epocii de aur”, ca şi al Securităţii, ca braţ  înarmat al societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Deloc interesată de imaginea ei exterioară, Alina se dovedeşte, în pofida vitregiei vremurilor, o personalitate demnă, avidă de libertate.