Cred că era prin anul 1978, într-o zi de sfârşit de mai. Împreună cu prozatorul Marin Tudor şi Tedi Georgescu, voiam să începem o zi minunată pe terasa berăriei Zimbru. Am comandat câte două beri de om şi am început să vorbim de una, de alta… Marin a simţit că discuţia tinde să lâncezească, aşa că ne-a povestit câteva întâmplări din vremea când era soldat în termen, despre cum s-a trezit anchetat de ofiţerul de contrainformaţii al unităţii militare, pentru o proză pe care Marin o expediase la revista „Luceafărul”. După ce a terminat de povestit, Tedi, care se înfierbântase un pic, ne-a povestit ceva ce mie mi s-a părut halucinant atunci. Una peste alta, Tedi ne-a povestit cum a fost anchetat de Securitate în repetate rânduri pentru relaţiile cu Cornel Chiriac, transfugul, cum a pătimit după cântarea colindelor pe stradă, în Bucureşti, în iarna lui 1968. Surpriza a fost mare când ne-a povestit că a fost anchetat şi datorită unor relaţii pe care le avea cu unii membrii ai cenaclului „Liviu Rebreanu”. În acea vreme mi se părea de necrezut, chiar absurd, ca nişte scriitoraşi de provincie să trezească interesul Securităţii. I-am spus acest fapt lui Tedi, acesta m-a privit şi mi-a spus cu un calm desăvârşit: „Eşti încă naiv, poete, regimurile totalitare şi gărzile lor pretoriene nu se tem de arme cât se tem de cuvinte, de idei şi de câte se pot petrece într-o cafenea frecventată de artişti şi scriitori.”
Un an mai târziu, în primăvară, după o şedinţă de cenaclu am fost tras de-o parte de un bătrânel, moldovean de origine, scund, jovial şi sfătos, ca orice moldovean, Mihai Drăgan, pe numele lui. Bătrânelul scria poezie cu prozodie, destul de fanată, dar cu nebănuite străluciri, pe alocurea.