Imediat după evenimentele din decembrie 1989, să fi fost prin ianuarie 1990, m-am trezit acaparat de o stare ciudată şi cu mintea ocupată de o singură întrebare: Ce au fost, de fapt, cei 36 de ani pe care îi trăisem până atunci ?  O vreme, cred că aproape un an de zile, nu am reuşit, în pofida oricăror eforturi făceam, să-mi amintesc măcar crâmpeie din fericirea mea,  personală. Tot ceea ce trăisem până atunci mi se părea o imensă butaforie, nici măcar prezenţa familiei nu mă ajuta să-mi amintesc momentele de bucurie şi afecţiune, oferită sau primită; o suferinţă nedefinită îmi locuia fiecare clipă de viaţă, voiajele mentale în trecut nu mă ajutau nicicum să întâlnesc măcar un punct de sprijin. Dezvăluirile despre duplicitatea regimului comunist, multe şi contradictorii, îmi acutizau suferinţa…