GEO DESPA – UN DECENIU DE SINGURĂTATE

Nu mai ţin minte cu exactitate anul în care l-am cunoscut pe Geo Despa, profesor de limba şi literatura română, ştiu doar că era până în 1980 şi că Titus Maxus a fost cel care ne-a întâlnit. Geo avea o fire paradoxală, în el se îngemănau două firi –  una optimistă şi alta pesimistă. Născut în 1944 fiind, Geo Despa  purta în el, foarte aproape de suprafaţă, stigmatul anilor dogmatici, ai celor de deschidere socială şi culturală, precum şi deziluzia anilor de după „Tezele din iulie 1971”. Geo absolvise  filologia la Universitatea din Iaşi, fiind al doilea după şeful promoţiei. Vorbea cu veneraţie de profesorul său, vestitul Constantin Ciopraga, avea perspective noi de abordare a operei eminesciene şi proiecte de cărţi. Cu toate astea, din motive pe care nu mi le-a spus niciodată, Geo Despa nu a fost oprit în Universitate, pentru a face o carieră universitară şi pentru cercetare, cum era firesc…  Cade victimă sistemului de repartizare forţată a cadrelor didactice. M-am împrietenit repede cu Geo şi, în cei peste 20 de ani de prietenie, am avut prilejul să ne cunoaştem destul, şi la bine, şi la greu. Sunt de neuitat sutele de ore, petrecute în compania lui Geo, Ion Popa Argeşeanu, Ion Durac, Marin Tudor, Gicu Cârstea, Traian Secara,  pictorul cu suflet de copil, a preotului Foray Roman, distins poet mistic, cunoscut sub pseudonimul literar  Roman Preutu, a actorilor: Cristian Tutză, Ion Roxin, Tudoriţa Popescu, Dan Ivănesei, Mihai Nistor. Despa ne încânta cu informaţii inedite atât despre opera lui Eminescu, cât şi despre viaţa acestuia. Singurii care-l depăşeau pe Geo la capitolul Eminescu  erau Victor Ghencea şi juristul Florin Roată. Victor, posesorul unei impresionante colecţii Eminescu – ediţii ale operei, monografii, studii, exegeze, timbre, numismatică, etc. – venea mereu cu informaţii noi, cu amănunte suculente despre viaţa personală a poetului, despre dedesubturile vieţii publice din epocă.