Anul ratării  1985 – soseşte Mircea Bârsilă!

În toamna lui 1985 se împlinea un an de când trecuse la cele veşnice Gigi Ionescu. Cu doi ani în urmă, unul dintre marii lui (şi al nostru) companioni de peripeţii bahice şi culturale, un viguros stâlp al boemei piteştene, l-am numit pe mult prea energicul Ioan Vintilă Fintiş, se trăsese mai aproape de baştina sa, la Ploieşti, lăsând un mare gol la masa cinelor noastre de taineală, precum şi importante cantităţi de beuturi gradate la mesele noastre, celelalte!  Mai tânărul Tită, „copilul” cu adevărat teribil al locului, un fel de numitor comun al lui Rimbaud şi E.A.Poe, rescrisese, pentru a câta oară?, „Shambala”, o anatomie a peripeţiilor creierului uman, aflat în procesul de percepere a realităţilor senzoriale şi extrasenzoriale. Varianta de atunci a „Shambalei”, cred că a şasea ori a şaptea, toate dactilografiate de mine, Tită i-a dus-o lui Noica, la Păltiniş, recomandat fiind de traducătorul Mihai Murgu. Tot în acel an 1985 pleacă înspre locurile naşterii sale şi pictorul Traian Secara. Ani mulţi ne fusese companion de discuţii şi lecturi, ne împrumutase cu bani şi cărţi, ne pusese la dispoziţie biroul său de muzeograf, la Galeria de Artă, în care ne adunam şi puneam la cale republica literelor neînregimentate.  În toţi aceşti ani, Traian a cumpărat cărţi, din librării şi din anticariate, făcând economii drastice, şi le-a trimis acasă la el, în Bihor, cu nădejdea de a face o bibliotecă vastă, să-i lumineze la minte pe tinerii din sat, faptă amintitoare de înaintaşul său Badea Cârţan. Tot în acel an prind curaj şi citesc în cenaclul „Liviu Rebreanu” prozatorii I.N. Popa şi Dan Pană. Primul scria o proză realistă, cu vagi tuşe poetice, plăcută la citit şi care trăda un prozator cu potenţial. Din păcate, I.N. Popa s-a pierdut ca scriitor, a ales să se împlinească doar prin familie, deşi, cred eu, ar fi putut să le ducă pe amândouă. Dan Pană scria o proză textualistă, sensurile sinelui narator se generau şi se oglindeau continuu în textele sale, unele puse chiar sub specia romanului. Dan era un om straniu, apărea în mijlocul nostru, la „Ceainărie”, pe nesimţite şi aidoma şi dispărea.