În numărul trecut spuneam că prietenul nostru Marin Tudor a pictat mai multe nuduri, în loc să picteze materialele de propagandă vizuală, ale unei cunoscute întreprinderi piteştene, în vederea defilării cu acestea, şi că a scăpat fără nici o pedeapsă din partea „înţepatei” secretare de partid. Se cade să fac o precizare: Marin nu era membru de partid şi cu toate astea îşi câştiga pâinea lucrând pentru propaganda acestuia. Nici nu avea cum să fie membru P.C.R. – Marin era un anti-comunist convins. Nu ştiu dacă aceste sentimente i se trăgeau şi de la faptul că tatăl său fusese un  legionar  foarte cunoscut în zona Stolnici – Fâlfani – Mârghia – Lunca Corbului. Prin octombrie 1989, Marin invită acasă la el mai mulţi prieteni, printre care m-am numărat şi eu. Ne face cafele, ne toarnă un vin nou în pahare, surâde misterios şi  pune pe şevaletul din camera-atelier  un nud de femeie. Aveam în faţă o femeie care începuse „să putrezească frumos”, aşa cum spun eu despre femeile pe care frumuseţea începe să le părăsească fără grabă, cu paşi moi… Era o pictură-palimpsest; sub formele şi carnaţia uşor fanată, puse de pictor pe pânză,  un ochi avizat, de bărbat cu inteligenţă erotică, putea intui fosta frumuseţe a femeii şi ecourile orgasmelor imperiale. Marin ne-a povestit cum a fost chemat de secretara organizaţiei P.C.R. la cabinetul acesteia, să-i comunice sancţiunea. Intrat în cabinet, ştiind ce-l aşteaptă, Marin o priveşte pe femeie cu tot atavismul erotic din el şi încuie uşa cu yala. Femeia se ridică speriată de la birou, face doi paşi spre bărbat şi încremeneşte cu răsuflarea tăiată. Restul e de înţeles… Mai urmează câteva întâlniri galante cu muierea politică, acasă la scriitorul-pictor şi, între două lupte erotice, combativa politrucă se lasă şi pictată în pielea goală, catifelată şi deloc politică, de prietenul nostru. Aşa a scăpat Marin de o grea pedeapsă; a nu se pierde din vedere că ceea ce făcuse el se chema sabotaj şi se putea lăsa cu ani grei de închisoare.