Lumină de august

De când mă ştiu, lumina din zilele acestei luni mi s-a părut a fi o întrupare a pleoapelor Maicii Domnului. August are în el, deopotrivă, şi căldura istovită din trupul verii ce se duce, are şi fiorii toamnei ce va să vină. În august mă bucur şi mă înfiorez cu măsură, mă simt ocrotit de fiecare clipă, de multele şi gustoasele fructe; somnul de peste noapte nu mi se mai pare a fi moartea cea mică.
 August îmi aduce în suflet, an de an, amintiri cu oameni aflaţi dincolo de bine şi de rău, întâmplări minunate din trecut îmi vin în ospeţie şi îmi întăresc sufletul şubrezit de îndoielile vârstei de mijloc.
 Azi, 24 august 2009, mă voi învrednici să-l evoc pe Nicolae Coman, un tulburător poet, figura cea mai luminoasă a boemei şi literelor piteştene. L-am cunoscut în anul 1972. Amândoi eram elevi, dar la şcoli diferite, amândoi “cutreieram” librăriile şi anticariatul. Ne-am cunoscut în Anticariat, care în acea vreme se afla vis-a-vis de intrarea în Casa Cărţii. Casele de pe străduţa care uneşte Prefectura cu Bulevardul Republicii încă nu erau demolate atunci. Erau case de epocă, aveau unul, două sau trei etaje; mai toate aveau magazine la parter. Într-un astfel de parter se afla Anticariatul oraşului; vecin cu el era un magazin cu peşti şi păsări exotice. Uneori zăboveam în faţa magazinului şi mă minunam de aceste vieţuitoare colorate, cu mintea construiam ape şi păduri tropicale pentru ele.
 Anticar era distinsa doamnă Nicolau; era o doamnă în vârstă, nemţoaică de origine. Pe chipul şi trupul Doamnei Nicolau frumuseţea apunea greu şi minunat, îţi lăsa posibilitatea să o vezi preţ de o licărire în splendoarea ei, ca pe un fruct ascuns într-un roi de fluturi.