AUREL SIBICEANUGlorioşii ani ai ratării
Însemnări despre boema piteşteană a anilor ’70-’80 (XII)

Fiule, tătarul ăsta e dat în Paşte!

Prin 1980, august, descinde în Piteşti un personaj pitoresc, dublat de un poet adevărat. Înalt, oacheş, cu făptură de principe cuman, personajul se înfige adânc în viaţa culturală a urbei şi profund în boema locală. Actorul Gigi Ionescu primeşte, astfel, un nesperat camarad de pahar, de lecturi şi de hoinăreală, de dulce pierzanie, altfel spus. Cei doi îţi aminteau de perechea sumeriană Ghilgamesh – Enkidu. Greu de spus care era unul şi care era celălalt! Acest nou-venit şi bine primit taman ieşise din amfiteatrele Politehnicii, dimpreună cu soţia sa, Doamna Silvia, Şi cu fiul lor Florin, de câţiva anişori. Trăitorii în acea vreme, cărora le pot spune şi supravieţuitori, îl recunosc în portretul succint de mai sus pe poetul Ioan Vintilă Fintiş. Fintiş este un toponim pe care poetul l-a adăugat numelui său – Vintilă –, ca un omagiu adus satului său Finta, aproape de Ploieşti, unde Vodă Matei Basarab şi-a încheiat domnia cu o strălucită victorie, repurtată împotriva lui Vasile Lupu.
 Proaspătul venit în Piteşti, după ce se instalează într-un apartament, dimpreună cu alte două tinere familii, ce credeţi că face? Credeţi că se duce la Combinatul Petrochimic Piteşti, unde avea repartizat un post de inginer tehnolog, ca şi soţia sa, de altfel? Eroare! Poetul nostru caută redacţia revistei Argeş, intră fără complexe şi dă ochi cu poetul Dan Rotaru, cu Sergiu I. Nicolaescu, acesta din urmă critic şi redactor-şef al pomenitei reviste. Se minunează că-l întâlneşte chiar pe poetul Dan Rotaru, poet pe care-l preţuia la vremea aceea, pe care şi azi îl ţine la loc de cinste în suflet. Întâlnirea i se pare nesperată, aşa că mai întreabă încă o dată: „Chiar sunteţi poetul Dan Rotaru?”

2009-07-03T16:00:00+03:00