Când în aceeaşi după-amiază treci de la lectura ultimelor texte ale lui Francis Ponge la aceea a „rimelor pietroase” ale lui Dante, nu te poţi opri, cu toate argumentele pe care ţi le dai, să nu consideri rafinamentul contemporanului nostru în raport cu acela al medievalului drept contorsiunea unui barbar alăturată subtilisimei forme a spiritului civilizat.
S-ar putea însă ca voluptatea rară pe care ţi-o oferă lectura unor pagini din „minorele” lui Dante să fie aceea a dificultăţii învinse, a erudiţiei în nobilul exerciţiu al descoperirii unor relaţii şi corespondenţe preţioase, al descifrării unor tâlcuri ascunse. Plăceri orgolioase, interzise consumului muritorilor, accesibile doar celui care îşi poate îngădui tihna, răgazul peregrinărilor savante prin dedalul retoricii vechi, al diverselor interpretări, prin hăţişul aluziilor danteşti. Artă ce-mi aminteşte diversele sensuri ale latinului otium, printre care acela, poetic, de rod al momentelor tihnite.
Nu mă gândesc la momentele de tihnă ale existenţei lui Dante pe care ne-am obişnuit să ni-l închipuim – după o imagine romantică – răpit de patimi (ale sale şi ale secolului), ci la cele pe care le pretinde, către care ne îndeamnă poezia sa. Rară delectare aceea a lecturii Vieţii noi cu necontenite abateri spre texte adiacente din De vulgari eloquentia, din Convivio, cu consultarea unor surse posibile, a unor corespondenţe în opera filosofilor din vechime: Fizica sau Metafizica lui Aristotel, un paragraf din Isagoge-le lui Porfiriu sau diverse texte scripturare. Dar nu te mulţumeşti cu atât, ci eşti îndemnat să cauţi mai departe, în comentarii mai vechi sau mai noi ori în câte un tom pe care-l deschizi doar de câteva ori în viaţă, în De Gestis italicorum post mortem Henrici VII a lui Albertino Mussato padovanul sau în De tyrannis a lui Bartolo de Sassoferrato. Şi nici aici nu te opreşti, ci, incitat de Curtius, admirabilul apologet al evului mediu latin, deschizi tot soiul de opuri şi opuscule, de la Quintilian la Vossler, de la Tacit la Huizinga, mulţumindu-te să râvneşti după cele ce nu-ţi stau la îndemână şi pe care ar fi atât de bine să le descoperi scotocind prin rafturile claustrului benedictin de la Monte Cassino!