* Costin Tănăsescu – Romanul în care mor (Brumar, Timişoara, MMIX). Poet tânăr, din generaţia 2000, Costin Tănăsescu scrie cu limpezime, precum în acest îndemn la integritate: „În drumurile tale/de-ai să găseşti şi sigur ai să găseşti/un suflet din cioburi,/treci mai departe!//Ca şi când în viaţa ta ar exista/numai lucruri întregi”. Dar, poemele care-l reprezintă pe Costin Tănăsescu sunt cele de sorginte existenţială, ca această Teamă pornită de la celebra pata de sânge a lui Nichita Stănescu: „Suntem ca nişte picături care cad din ceruri…/Înainte să devenim o mlaştină roşie,/ ne privim temători ceasurile./În fiecare clipă există un Dumnezeu/căruia ne rugăm/fie-ne pământul moale…”

* Valentin Marica – La fântâna îngerilor (Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2009). Placheta cuprinde poeme scrise la Ierusalim în 2008 şi se observă că sunt scrise sub emoţia întâlnirii cu locurile sfinte. Şi numai trecând în revistă recuzita folosită de poet, înţelegem că poezia este una de inspiraţie creştină: vecernie, giulgiu, clopote, pâine, sânge, cruce, vin, măslini, rană, cer, candelă… Autorul – se observă –  trăieşte intens în timpul pelerinajului, dar nu reuşeşte să transmită tensiunea şi cititorului, textele fiind mai mult cerebrale, raţionale, ca acesta: „Peste râul de piatră lucie,/Aburul gurilor flămânde încălzeşte veşnicia…//Strâng în mâini flori de sare…/Le împart în patru colţuri de masă.//Timpul nu se măsoară în clipe…/E doar un tremur prelung./E doar harfa trupului străpuns…”