Silvia Radu.
Este nevoie de rugăciune în ţara noastră !

La mijlocul acestui Florar fabulos în care a plouat,  şi în care a strălucit ca la Tropice  soarele binefăcător, ca un regret, a trebuit, în primitoarele săli ale  Muzeului  Naţional Brukental din Sibiu, să cadă în cele din urmă  cortina şi asupra expoziţiei “Grădina cu îngeri” semnată de Silvia Radu, (itinerată aici încă din 19 aprilie curent), remarcabil eveniment artistic ce debuta într-o elevată  atmosferă de gală încă din  15 noiembrie 2010 în sala de la etajul I a Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti,  cu prilejul aniversării  a 75 de ani de viaţă a talentatei  artiste plastice. Am revăzut în februarie anul trecut expoziţia, desfăcut din vraja rumorii admirative generale şi de “cuvintele” de apreciere rostite cu ocazia vernisajului de Dan Hăulică sau Pavel Şuşară, impresionat profund, la rându-mi,  de diversitatea lucrărilor, eleganţa realizării plastice  şi mai ales de vibratoul  ideii cu care “întregul” şi “partea” îl cuceresc şi îl subjugă efectiv pe privitor de cum păşeşte în sala de expoziţie. Am poposit, mai apoi, cu aceeaşi plăcere, şi în expoziţia retrospectivă  de la Teatrul Constantin Tănase (Galeria “Scit Art”), intitulată tot “Grădina cu îngeri” – dar în care artista a adăugat, de această dată,  şi o mulţime de tablouri cu flori (poate tema ei predilectă). Într-un univers de o rafinată vitalitate, un bust pictat, dedicat  Principesei Margareta, era  menit parcă în sala de  la ASE să conserve, până în profunzimea esenţelor,  tot ceea ce este mai preţios şi mai delicat în maniera de abordare  a artistei, sculptor şi pictor totodată. Căci, gipsurile ei pictate sunt după părerea mea  rafinate adieri şi prelungiri ale transcendenţei; manifestări genuin-naive ale sacrului în profan. Exuberanţa plină de extază a omului contaminat de frumuseţea  îngerului pogorât asupra sa cu toată graţia  misterului  din cer dau  nota distinctă şi unică  meditaţiei plastice exhibată de superba şi atât de originala figuraţie,   imaginată la ora de faţă de artista septuagenară. Omul tratat într-o senină şi fermecătoare  manieră expresionistă de către  Silvia Radu este într-adevăr o plantă celestă, avându-şi în cer rădăcinile, cum spunea  Dan Hăulică.