FLORI STANESCUImagini neterminate
II
Foamea cartelată

Dacă s-ar înhăma cineva la o antologie a foamei în comunism, ce criteriu de selectare ar aplica? Poate că ne-am săturat de teorii, de „gâlceava înţelepţilor” (mai ales când autoritarii erudiţi sunt pişcaţi de maladia amoralităţii), poate că încă suferim de foame şi avem nevoie să o mistuim. Uneori e nevoie doar de curajul rememorării propriei vieţi, de scuturarea falsei ruşini – în realitate o pudibonderie păguboasă care hrăneşte vanităţi personale şi îngraşă o efemeră conştiinţă naţională de români „buni şi drepţi”. Cred că este mai nimerit să slobozim imagini care dor, amintiri care se încâlcesc în magma inconştientului şi explodează aleatoriu. Mereu se găseşte cineva care să replice: eu am dus-o bine, că lucra cumnată-mea la Avicola, sau: mama era vânzătoare la pâine sau… Nu mai zic de odraslele de activişti şi securişti, care-şi puteau potoli chiar şi foamea de cultură occidentală. Iată de ce n-o să reuşim niciodată să judecăm comunismul, să-i facem un proces ca la carte: n-apucăm bine să deschidem gura că se şi arată descurcăreţii să ne pună la punct.
Însă, fetele şi băieţii zilelor noastre trebuie să înţeleagă înainte de a da iama în Occident (la „condiţii decente de viaţă”) cum şi de ce s-a trăit astfel aici. Să-şi întrebe părinţii şi bunicii (implicaţi în perpetuarea regimului, chiar dacă li s-a inoculat că au fost numai victime), care au dat grija statului la coadă pe grija schimbării geamului cu termopanul.

2008-07-11T16:00:00+03:00