FLORI BALANESCUCâteva consideraţii istorice despre Cartea
Anului Trecut

Că G. Călinescu a ştiut sau nu în ce afacere se băgase scriind Istoria… dumisale, nu prea ne interesează (metaistoriile par să fie mult mai agreate decât istoria), cert este că de-abia aşteptam să citesc în Idei în Dialog continuarea cronicii lui Daniel Cristea-Enache, despre Istoria… dlui Manolescu. Felul în care tratează DCE problema istoriei critice a literaturii răspundea – ca să mă exprim niţel lemnos – capacităţii mele de a înţelege. Didactic, analitic, prin exemplificări, prin asociaţii şi puneri în context. Este, în ce mă priveşte, obişnuinţă de istoric. Dar, anunţatul episod a fost dislocuit cu tot cu autor de către Ion Buduca, şi al său, pretenţios şi bombastic formulat, Apocalipsa spiritului naţional. Pe urmele Istoriei lui Nicolae Manolescu. Nu pot să nu constat ridicolul (pe care dl Buduca îl impută cronicii lui DCE!!!) şi lipsa de etică a redacţiei unei reviste „de cultura ideilor” care cenzurează un critic literar, împiedicând apariţia unei cronici literare muncite (se vede că DCE a citit Istoria manolesciană cu acribie), pentru a pune în loc un text polemic. Este descalificant. Nu avea decât să le publice pe amândouă, dacă trebuia neapărat să „repereze” onoarea lui Nicolae Manolescu înainte de a-i fi clintită statuia de pe soclu.
Oricât de maeştri vor fi devenit unii dintre bătrânii noştri, ei nu au trecut şi proba înţelepciunii. Trebuie neapărat să încadreze, să prindă forţat în şcoli, curente, cercuri, găşti, chiar şi atunci când unii nu vor decât să citească prin ochii lor şi să emită păreri cu mintea lor.

2009-02-04T16:00:00+02:00