MIRCEA HANDOCAMIRCEA ELIADE ŞI CONTEMPORANII SĂI (V)
– Românii din exil –

Virgil Ierunca
Amplul eseu al lui Virgil Ierunca intitulat Opera literară (a lui Eliade) datează de la sfârşitul anilor ‘70.1 Este una dintre cele mai competente analize a beletristicii interbelice, precum şi a nuvelelor fantastice, a romanului Noaptea de Sânziene şi a memorialisticii de după război. Îmbinând armonios analiza cu sinteza, valorificând original critica înaintaşilor – cu care uneori polemizează – eseistul nostru ne oferă cronologic prima prezentare a personalităţii savantului şi scriitorului.
În argumentele folosite se sprijină pe un excepţional text – Fragment autobiografic, publicat de Eliade însuşi, în urma solicitării lui Virgil Ierunca.
„Chiar atunci când m-am ocupat de istoria ştiinţelor şi am încercat să înţeleg sensul alchimiilor şi metalurgiilor orientale, ceea ce mă interesa în primul rând erau valorile metafizice prezente în aceste tehnici tradiţionale, iar nu eventualele lor «descoperiri ştiinţifice»”.2 Această remarcă se aplică şi în domeniul folclorului şi etnologiei.
Virgil Ierunca urmăreşte avantajele şi dificultăţile colaborării dintre scriitor şi filozof. Scriitorul e incapabil să existe în acelaşi timp în literatură şi în ştiinţă.
Documentaţia exhaustivă a eseului se bazează pe articolele apărute în publicaţiile exilului (Îndreptar, Uniunea română, Fiinţa românească, Revista scriitorilor români). Un loc important îl ocupă textele lui Eliade: Probleme de cultură românească  şi Căderea în istorie. În eseul din urmă discută în contradictoriu cu formula inexactă a lui Lucian Blaga, că românii au sabotat istoria. În realitate, susţine eroul nostru, românii au înfruntat istoria, rezistându-i cu toate forţele.

2009-11-17T16:00:00+02:00