Poeziile din recentul volum al lui Cornel Boteanu („Povara răstignirii”, Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011) trasează liniile de forţă ale unui lirism răscolitor şi grav, impunând prin autenticitatea trăirilor, ca şi prin fermitatea articulării lor într- un univers poetic coerent. Erosul, natura, tribulaţiile fiinţei umane sau Divinitatea constituie arealul tematic al acestei cărţi de o percutanţă metaforică şi ideatică remarcabilă. Versurile transcriu un hieratism al gesturilor impalpabile, o mistică sui-generis a unor stări existenţiale expurgate de orice imixtiune a realului impur. Accentele aglutinante ale unei materialităţi opresive sunt topite într-o retorică a diafanităţii, iar meditaţia asupra fiinţei şi a rosturilor sale în lume îşi esenţializează direcţia, depăşind enunţul periferic şi atingând registrul unei reflexivităţi exemplare. Totuşi, autorul se fereşte de problematizările forţate şi de elanurile filosofarde, mizând pe revelarea unor stări sufleteşti netrucate, definitorii. Poemele lui Cornel Boteanu nu sunt simple expediente versificate ale ideii de Divinitate, nici idealizări edulcorate ale unui eu liric îngenuncheat de pasiuni devorante. Suflul lor emblematic derivă din transfigurarea fiinţei perisabile şi situarea ei într-un halou de ingenuitate metafizică. Fiindcă, dincolo de orizontul carnal, se întinde gama infinită a reverberaţiilor spiritului. Lumea reală a poetului îşi creează, prin reflex, un univers paralel, o zonă eterată şi pură, care este o contrapondere la tumultul agresiv al determinărilor materiale: