Literatura, viaţa, soarta; cunosc mai multe tipuri de poeţi, cei exilaţi din motive politice şi întorşi şi cei care rămân în continuare exilaţi, de tristeţe sau de silă. Mă voi opri la poezia lui George Filip, neştiind unde să o încadrez şi poate e mai bine aşa. Mă voi opri la poezia sa ca la un han în care ştiu că îmi voi reface puterile nu doar pentru un drum a doua zi, ci ca pentru o viaţă, a doua viaţă. Poetul George Filip trăieşte în Canada şi e un spirit protector şi activ al comunităţii româneşti, un viu focar de cultură şi de poezie. Pentru dumnealui, poezia nu e un desert de ,,după masă”, un fruct exotic, ci e un adevărat modus vivendi. ELIPTICA, Editura Destine, Canada, 2007, e a 21-a carte a sa, este o carte de poezie cum puţini mai înţeleg să scrie pe la noi, când ştim foarte bine că  valoarea nu mai e demult, în unele cercuri, una dintre mize. Poezia e traversată de un fir curat de histrionism, marile idei şi teme fiind exploatate de la versul afectiv la cel ermetic, altfel spus, dacă ar fi să trecem în limbaj muzical, de la dulcegăriile, frumoase de altfel, ale lui Ceaikovski la muzica atonală, unde, vorba lui Blaga, ,,tot ce-i ne-nţeles se schimbă-n ne-nţelesuri şi mai mari”. Cine nu s-ar afla la graniţa ermeticului cu un poem ca acest În lacrimă: ,,Veniţi şi voi pe partea străcelaltă/veţi mângâia o lacrimă nespartă/Jenată, ascunzând în rococo/Formula existenţei H2O./plecaţi la vale, văile-s răstimpii/în care, în genunchi se-nchină timpii/Dar nu veniţi?pe partea străcealaltă/Puteţi sorbi din lacrima nespartă.”