Romulus şi Remus se bucură de personalitate multiplă; uneori cred că-s unul singur, alteori că-s două persoane distincte şi, ce-i drept, mai rar, că sunt 2×2 persoane. Fiecare dintre acestea poate avea două personalităţi şi tot aşa, în progresie geometrică. Şi-atunci se face o lume locuind într-o garsonieră cu patru camere şi terasă. Nici camerele, nici terasa n-au personalitate deloc din păcate, iar coclaurile din capul lui Papabembe sunt oricum neîncăpătoare.

În capul celor doi prieteni ai mei au venit nişte voci care vorbesc ruseşte. Remus s-a gândit să le ceară tezaurul înapoi, dar Romulus se teme că vor veni cu tancul şi oricum vor spune tovarăşaaaa, am uitat tezaurul acasă. Îi pare rău mai ales de cloşca cu puii de aur, s-ar asorta foarte bine cu cloşca cu ştrumfi, e-hei, cum ar mai cotcodăci ele pe lângă Venus…

Remus poartă o halucinaţie, în fiecare zi şi-o pune pe el şi pleacă la spitalul de vise. E speriat că iar a visat lalele şi vrea să afle: or fi ele oare comestibile?

Romulus e ecologist. El vrea să declanşeze o criză economică mondială care să nu polueze mediul şi pentru asta a strâns două PET-uri bio şi unul ecologic, toate magice. Cu ele poate să dea încălzirea globală pe maxim şi gaura de ozon pe minim, dar nu acum, căci nu se grăbeşte.

Ştiu că în viaţa fiecărui bărbat există un locşor plin cu cabluri şi sârme, ca atare prietena lui Remus e o lumină electrică brunetă cu cracii lungi. Lui Romulus nu prea-i place asta, aşa că hotărî să se distanţeze de situaţie. Făcu doi paşi în dreapta, doi în stânga, apoi ţop-ţop-ţop în faţă, şi tot aşa până ajunse pe malul râului. Scoase din buzunar un compas şi, cu migală şi limba scoasă-n colţul gurii, desenă un cerc de prieteni. După ce-şi termină resursele de expresivitate, care, după cum se ştie, nu sunt regenerabile în perioadă scurtă, luă cele 78 de rune de malahit pe care le avea în buzunarul interior al halucinaţiei lui Remus şi se întrebă: cine e Adela Popescu?

Romulus şi Remus au ieşit azi în oraş, la spitalul de vise; aici poţi avea tot ce-ţi doreşti. Iei loc la o masă şi-aştepţi întâi răsăritul, apoi maxi-taxi-ul de Mioveni, care împroşcă cu apă sfinţită, în numele lui Dumnezeu, toate vietăţile. După ele sigur vine ospătarul; aruncă mai multe priviri şi, după ce rămâne fără niciuna, cântă.
Când ospătarul îi întrebă pe trepte şi pe note dacă poate să ia comanda, Remus se înfurie şi-i spune răstit s-o lase unde e. Romulus se emoţionă cu gândul la biata comandă şi plânse ca la „Puiul” lui Brătescu-Voineşti, neştiind ce va fi după internet, că, după mine – potopul, oricum.