Romulus şi Remus au hotărât să se reunească iar, nu chiar siamezi, dar măcar fraţi. Şi pentru că toate acestea trebuiau să aibă o casă, au ales oraşul de carton din colonie, de pe marginea râului. Au vizitat, au ales, rămânând să culeagă după ce se vor îndeplini condiţiile necesare şi suficiente pentru intrarea în posesia imobilului.
Joi, că e cea mai lungă zi din săptămână, s-au întâlnit tot pe marginea râului, ca să poată petrece mai multă vreme împreună.
Remus a venit primul, el este foarte rapid, poate să termine un lucru chiar înainte să-l înceapă şi-n plus mereu îşi pune ceasul să sune la şi 20. Ceasul lui sună cu fantoma unui strigăt din copilărie.
Romulus, mai leneş, a vrut să ia autobuzul, dar a luat per-pedes-apostolorum-ul, că autobuzul tocmai plecase din staţie şi aşa scăpa de chivuţele care-i ciordiseră mobilul preşedintelui filialei, pe aceeaşi rută.  

Pentru ziua de joi, Remus şi Romulus îşi propuseseră să dezbată teme actuale: circuitul datoriei externe în Europa, influenţa şamponului de câini asupra intestinelor umane, premiile USR pe 2009 şi altele.
Din Argeş iese o sirenă, lasă printre PET-urile limitrofe jurnalul intelectual al lui Adrian Marino şi începe să cânte Oooo, viaţa meaaaa…
Ca într-un straniu dans, Romulus culege de pe apă bărcuţe de hârtie trimise de fete bătrâne cu mesaje de amor pentru Ion Iliescu.
Remus se miră, ia cartea. Din ea iese o spirală pătrată vorbind livresc care desenează un curcubeu poliglot. De vis…

Romulus şi Remus amândoi sunt de o mamă, de-o făptură şi de-o samă, în plus au acelaşi suflet. Sufletul e bicameral, mobilat cu multe sertare, că, deşi au sufletul mare, spaţiul locativ e limitat. Sertarele au sentimente şi în ele sunt adăpostiţi oameni. Eu stau la 248 B.
Remus îşi ia, când şi când, câmpii. El are trei câmpi, dar îi mai ia şi pe-ai lui Romulus, fapt care-l enervează pe acesta din urmă şi, ca atare, îşi ia şi el munţii. Şi-i ia şi pe-ai lui Remus, în compensaţie. Cu toţii ştim că şi câmpii, şi munţii sunt necesari prozei absurdului.
 
În astă dimineaţă, Remus s-a trezit buimac: a visat că etajul 3 s-a mutat la etajul 6; între etajele 3 şi 6 nu era scară, nu era lift, nici măcar un scripete; între 3 şi 6 fie a.m., fie p.m., nu era accesul permis, fapt ce l-a făcut să înţeleagă că ar trebui să-şi schimbe orientarea patului.
Tot în astă dimineaţă, Romulus a realizat că iubeşte orice femeie de alt sex decât al lui şi că în alergarea sa către viitor a uitat să trăiască prezentul.
Şi cum amândoi uitaseră că vulpea n-a fost vulpe de la început – la început a fost cuvântul –, au hotărât să se mute împreună pe coclaurile verzi din capul africanului imaginar Papabembe. Acolo să pună o cloşcă pe ouă Kinder din care să iasă mai mulţi ciorăpei care să umble printre circumvoluţiuni, printre neuroni, pe lângă statuia lui Venus din Milo la 78 de ani, cu evantai.
Azi, steaua chiar toarnă apă-n râu şi e cinică: ştie preţul oricărui gest, dar nu şi valoarea lui.