Cu şase luni în urmă a plecat în Spania grasă şi a venit slabă-băţ. N-o mai cunoştea nimeni decât după glas şi după părul lung de pe spate.
– Ai venit?
– După cum vezi.
– Nu te văd bine. Mai ai puţin şi dai ortul popii.
– Cum mi-o fi zis…!
Goleşte un geamantan uriaş. În faţa lui, aşa, cu încetinitorul. Dar el nu se uită. Îşi aprinde o ţigară şi iese afară. Pe drum, cel mai bun prieten al lui.
– Salut, Mitrică!
– Salut, Mladine!
– Bă, eşti fericit. Ţi-a venit nevasta. Da’ de ce este aşa slabă?
– Nu ştiu, nu mă interesează.
Un pat plin cu lucruri noi: îmbrăcăminte, veselă, parfumuri, detergenţi, papuci, borcane cu cafea.
– De ce-ai plecat?
– Nu ştii? Să fac bani.
– Să faci bani?
– Da, să fac bani.
– Cum?
– Cum, cum? Muncind.
– Aha! Muncind… Da, muncind că şi aia e o muncă.
– Crezi ce vrei. Dar eu… Da, să fac bani să renovăm casa şi să luăm cal şi căruţă.
– Aha! Şi ai făcut?
– Am făcut.