Bestiarul Fiinţei

(Ianuarie 25, aproape de miezul nopţii – februarie 18, seara relativ târziu)

Azi ştiu că nu impresiile fizice au vreo importanţă. Este şi va fi mereu un ce care nu-mi va da pace. De ce mi se pare mie că totul este inutil, că te poţi lipsi de orice activitate, că te poţi pierde în nimic, aşa cum te poţi pierde în toate câte îţi sunt accesibile? Oricum te piezi în fiecare clipă, cu atâtea inutilităţi de care poţi da dovadă. Sunt total nemulţumit de scopul vieţii mele, dacă acesta există cumva. Vreau să scriu şi nu reuşesc mare lucru, vreau să iubesc şi simt amărăciunea singurătăţii. Trăiesc un mod ciudat de a fi: nu mai sunt nici cel puţin cu mine, pentru că sunt fără mine în această singurătate. Dacă mă voi regăsi, voi scăpa de această povară insuportabilă. Ştiu că această stare nu poate fi alungată de nimeni altcineva, pentru că ea nu este fizică, nu este nici psihologică, ci o stare fără explicaţie, în faţa căreia cuvintele nu au nici o putere. Pentru a încerca să ies din această situaţie mi-am adus aminte de mine astfel:
Într-o seară, când eram extrem de obosit, am auzit o bătaie vagă în uşa apartamentului. Nu i-am dat importanţă, dar ea s-a repetat cu insistenţă crescândă de mai multe ori. În cele din urmă, într-o oarecare măsură agasat, am deschis uşa pentru a vedea cine este la o oră aşa de nepotrivită. Am uitat să vă spun că trecuse de ora 23. Am deschis uşa pentru a mă lămuri, dar nu am văzut pe nimeni şi atunci am crezut că mi s-a părut datorită oboselii. Nu am apucat bine să mă aşez la masa mea de lucru că din nou aud aceeaşi bătaie timidă. De data aceasta eram sigur că auzul nu mă mai înşală, aşa că am fugit repede să-l surprind pe făptaşul care voia să mă deranjeze. De data aceasta, când am deschis uşa, în faţa mea a apărut silueta unui bărbat foarte înalt, care purta pe cap o pălărie cu borurile imense. Prima mea impresie a fost că acesta este un cerşetor tuciuriu care vrea ceva de pomană, dar nu a durat prea mult această impresie pentru că respectivul nu voia nimic de pomană, ci voia să-mi vândă ceva. L-am întrebat dacă el a bătut înainte în uşă şi am fost surprins când mi-a spus că el fusese. L-am întrebat unde a dispărut când am deschis prima dată uşa, iar el mi-a dat un răspuns care m-a uimit şi m-a pus pe gânduri:
Domnule, eu nu am dispărut, ci dumitale nu m-ai văzut!