Prunele electrice

În iureşul luptei n-ai timp să cugeţi. Călare pe spinarea unui val, nu poţi privi decât înainte. Aşa îi spuse Cezareea cea religioasă Izabelei, când Izabela i se confesă, în sfârşit, căci socotise că are în Cezareea pe singura prietenă din lume, deşi o considera cam molâie şi candrie.
Dar auzind ce spune Izabela despre bărbaţi, despre cât sunt de porci încât nici nu le poţi spune porci, Cezareea începu să-şi descleşteze gura.
Când o auzi că vrea să-i spună ceva anume, Izabela crezuse că-i va vorbi despre vreo decepţie sentimentală avută la vârsta pubertăţii, care-o făcuse să intre pe făgaş religios, dar, nu, surpriza fu cu mult mai mare. Cezareea, brusc transfigurată, vorbind cu o articulare lentă şi persuasivă, îi mărturisi că ea nu face parte dintr-o sectă creştină, ci urmează o învăţătură cu mult mai veche, poate chiar aceea a primei religii a lumii, din zorii omenirii. O religie în care bărbaţii nu au ce căuta, sublinie Cezareea şi apoi nu mai vorbi, păstrând misterul.
În săptămânile ce au urmat, Cezareea îi mai vorbi când şi când despre religia ei, dar numai prin aluzii, subliniind mereu excluderea bărbaţilor. Izabela era tot mai atentă şi, ca într-un puzzle, aduna informaţiile şi le aşeza la locul lor. Nu prea era de acord cu excluderea bărbaţilor cu totul şi cu totul, ci gândea mai degrabă la un club al femeilor, unul foarte elevat spiritual şi intelectual, din înălţimea căruia să poată privi la bărbaţi cu un uşor dispreţ sau cu o indiferentă superioritate, superioritate recunoscută fără tăgadă de ei.