Coniţa Lena nu e atât un pseudonim, cât un nume de scenă al unei artiste înnăscute. Am în vedere, în primul rând, scena literaturii pe care o practică, cu vaste deschideri iniţiatice prin contorsionările înlăcrimate ale acestei lumi – o variantă a râsu-plânsului dusă până la ultimele consecinţe.
Debutul în poezie, la vârsta de 54 de ani, cu volumul „Uşă de biserică”, a rupt ca şi la propriu gura târgului – întâmplându-se când nu s-a mai putut altfel, firesc şi exploziv totodată, urmat de premii şi peste treizeci de cronici favorabile şi entuziaste ale unor critici şi poeţi importanţi.
Povestirea „Somnul”, un debut absolut în proză, vine să confirme un har uriaş, mai ales pentru cine ar avea ochi de văzut şi urechi de auzit, ca să facă posibilă publicarea manuscriselor de proză şi poezie ale Coniţei, o operă în sine, ca şi definitivată o dată cu tipărirea.
Radu ALDULESCU
 

Cât te ţine pielea e bine. Dar când ea crapă ai nevoie de-o curea. Ca să te strângi de gât. Cât te ţine şi gâtul e bine, dar dacă el te sufocă ai nevoie de-un strigăt ca să nu plesneşti. Şi dacă te ţine plesnirea ai nevoie de-o inimă. Ca să-ţi iubeşti cureaua, strigătul şi pe tine.